Moartea păsărilor - Nichita Stănescu

Deasupra de zarzari, de tigle, de cosuri
se înnoreaza cu pasari.

Îngerul sta cu aripile-ntinse, foarte întinse.
Penele din stînga îi trec printr-un zid,
aripa din dreapta si-o reazema de cracul copacului
de parca ar rage în stele
un glonte arhaic al zborului...

Cum sta si cum fumeaza
tigare de la tigare,
îngerul
mereu îsi duce mîna la beregata,
mereu îsi duce mîna la beregata.

Aura lui afumata
i-a cazut în jurul gîtului
ca un streang.

"Am sa fiu spînzurat
de propriul meu har, de propriul meu har
afumat de tutun"
se gîndeste îngerul.
"O sa mor si n-o sa mai fie îngeri" ,
se gîndeste îngerul, stînd
cu aripile-ntinse, foarte întinse,
stînd
pe vine între o casa si un copac,
stînd
acolo unde-l ajunge din urma
starea.

Se înnoreaza cu pasari,
cu pasari zburînde, zburate.
Ele-si pierd ouale din zbor, ouale
albe si minunate. Ouale, ouale.

Ploua cu oua, ploua
din norii de pasari oua,
peste orasul de tinichea ploua cu oua,
din norii de pasari zburate, zburînde, ah, ploua.

Nu tuna, nu fulgera.
Ploua torential cu oua.
Nu se aude decît
coaja plesnind,
albusul curgînd,
galbenusul murind.

...Corn teapan de melc
nemaiavînd
un sine în care sa se retraga
aiurînd
orice atingere de orice, abhorînd.

Îngerul fumeaza tigare
de la tigare.
Ploua cu oua, se-aude
numai coaja spargîndu-se,
albusul scurgîndu-se,
galbenusul murindu-se.

Se-ngroasa norul de pasari
peste orasu-ngropat, lipicios;
ploua cu oua torential
peste caruta si peste cal,
peste motor si peste canal.

Îngerul îsi duce mîna întruna la gît,
tigara-ncleiata îi curge pe jugulara.
Miroase-a avort si a hoit nenascut,
o ora barbara.

Rap! Crok! Coji de oua murdare
înfunda burlane, canale.
E aripa îngerului încleiata de zid si de pom.
Cu albus, cu galbenus, e lipita de om.

Ar vrea sa se-azvîrle
pe zdrelituri si sa le cloceasca,
sa refaca, sa faca...
Sa cloceasca desurubatele gîrle.

Ouale se ciocnesc între ele în aer.
Ploua torential. Norul de pasari smintit
se-nteteste aripa-n aripa.
Ploua înghesuit.
Se sparge în aer oul de ou.
Ploua cu albus, cu galbenus.

Aerul se lipeste de albus, de galbenus,
de albus de galbenus.
Si începe sa ploua cu aer
pîna cînd ploua cu tot aerul,
torential, pîna cînd ploua tot aerul.

Îngerul
mereu îsi duce mîna la beregata
mereu îsi duce mîna la beregata.

Coboara aerul, se scurge în canale
pe lînga turloaiele îngerului,
se scurge-n canale
amestecat cu albusul
si tot galbenusul.

Îngerul încearca sa respire,
sa se respire,
dar gura îi este sudata
cu albus - o data, cu galbenus - o data,
si mereu îsi duce mîna la beregata,
si mereu îsi duce mîna la beregata...

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Superba aceasta postare Aurel, iti multumesc pentru ea.

Cu drag,
Flori
flori.paun
duminică, 03 ianuarie 2016