Îmbogăţirea prin necunoaştere - Nichita Stănescu

Când nu eram, bogat eram
acum viaţa tu mi-ai sărăcit-o cu o moarte
ce-mi pasă mie dacă mai vindeam sau cumpăram
la Maraton pe perşi pe fiecare-n parte.
Necunoscând nimic mă confruntam cu totul
acuma doar o zâmbră sângerie
mi-ai dat-o Doamne să-ţi fiu merlină
să-ţi ling cu limba stelele şi botul
de ochi nu mai am nevoie
Nemaifiind voi reveni
în starea cea de dinainte de-a mă naşte cu-anevoie
pe lumea lătrătoare cu zăpadă gri.
Ridică-mi, Doamne, tu, povara de-a-ţi fi martor
al nefiinţei tale
şi lasă-mă de mă laşi tu altor
câmpii neştiinţei, moale
mai moare-mă de poţi să mă mai mori
căci ai înfipt în mine tot cuvântul
de am şi piele, cruce şi sudori
şi miros ce mi-l zboară-n aer vântul
subt vulturii vii când viu vuiau.

Adăugat de: mustang

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.