Cântec (10) - Nichita Stănescu

Se-azvârleau copacii în ei înşişi
se-auzea cum scoarţa se strâmta,
între rădăcini, desigur, se făcuse
loc să-ncapă cine vrea.
Eu duceam piei multe, jupuite
de pe inimile mele, mai demult
mă grăbeam să nu le-atingă vreo privire
şi să nu pot să le-ascund.
Se-auzea din ce în ce mai tare
strigăt de copaci căzuţi, în iască,
şi aproape alergam de teamă
azvârlirea lor să nu se răzgândească.

din volumul "Carta Magna"

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.