Miturile lui Herakle(Hercule). Plecarea spre Tracia

Autor:Aurel Petre


Adăugat de: ALapis

miercuri, 12 octombrie 2016

Din Creta s-a întors Herakle, mândru-n calea sa umilă,
Dar primii aspră poruncă de la rege, în Micena.
Cu sămânța urii oarbe, de a scăpa de viteaz,
Euristeu, unealta Herei, slugă-i cu frică de moarte.
Trăznete în chip de flăcări ce din piept de zei suspină,
Hera,-n adâncă mânie, ascultă, de ură plină :
-O,tu-atot stăpănitoare, 'nalta cerului zeiță,
Poruncește-o nouă cale spre izbândă-a mă purta,
Să se ducă în pierzare cel hrănit cu biruință,
Că-i nepricepută mintea, umbră-n călăuza mea.
-Să-l trimiți în Tracia, unde-i Diomede rege,
Unul din fiii lui Ares, ce-al războiul e veghe,
Are-n grajduri de aramă mândri și sălbatici cai,
Ce sunt negri ca tăciunii și-s ca demonii de răi.
Ei n-au seamăn pe pământ, urcă-n zbor ca vulturii,
În văzduh sunt nori furtunei, aprigi, tulburi vijelii...
Nebunia le e-n sânge, clocotul ce fierbe-n focuri ,
Doar carnea le este hrană, de străini de-acele locuri.
Diomede-i suflet aspru, pe bistoni el conducând,
Prinși cu forța sunt pribegii , hrană-a cailor curmând.
Demoni sunt, veșnic flămânzi, și nechează ca turbații,
Și nu le hrănesc cruzimea până ce nu-s prinși și alții.
-A scăpat de-atâtea rele, își vorbi privind în zare,
De-astă dată e pierdut , caii-aceștia-i rup din șale.
Vocea sa cu glas subțire, gâtuită-i umbra grea,
Și vorbi cu ai săi sfetnici, vorba Herei cugetă:
-Ares are-nvățăminte, de războaie-n seminții
Și-și va învăța pe fiu-i,Diomede-al birui.
Spre adânca-mi liniște, gloria-mi va fi-n sortire,
Voi scăpa de-acest coșmar, spuse-n arsa pizmuire.

Și-a primit vestea Herakle, brav și nalt, cu suflet cald,
Pe-o corabie măreață din port Argos a plecat,
Să prindă caii din grajd și să-i ducă în cetate,
Și va-ndeplinii porunca să-și mai spele de păcate.
Și plecă pe marea albastră, tot pierzându-se în zare,
Dar o groaznică furtună s-a pornit brusc din 'nălțare.
Curând îi apăru uscatul,înspre Tesalia zărind
Zidul Ferei, ce-i la țărm, portul în cale-i oglindit.
Avea acolo un prieten, ce-i brav, cu falnică statură,
Și în popas el se opri că-i rege mare, gazdă bună.
Admed era numele său, nobil la suflet, chip de lună,
Dar supărat este acum, lovit fiind de-o veste cruntă.
Căci Hades, mohorâtul zeu, în iad stăpân ce vieți topește,
Îl vrea în negrul său sălaș, fiorul morții-i pregătește.
Trimise-un sol să-i dea chemarea, înnegurarea să îl ia,
Sau va trăi în închinare, alt suflet schimb de îi va da.
Ființă dragă, ai fi aproape, să-i soarbe cugetu-n durere,
Si-n locul său, în Hades intră, alt suflet pururea va piere.
-Gătește-te, Admed, te iau, aceasta este-n iad poruncă,
Sau dă-mi pe-altcineva la schimb pe-acel sălaș el să se ducă.
Dar cum să plece-așa de tânăr, când verde-i este firul vieții,
Când falnic bradul crește nalt în primăvara dulce-a vieții ?
Se îngrozii, Admed, de ceasul ce-l cheamă acum așa devreme,
Cin' se-nvoiește-acum în locu-i, tărâmul morții să îi cerne ?
A întrebat pe toți din juru-i, la curte prin a sa suită,
Și nici părinții și-a sale rude, și nici bătrânilor de frică,
Sau slugile de prin cetate și nici supușii cei mai buni,
Prietenii n-au vrut s-audă, să cânte morții-acum în struni.
Dar totuși se găsii în urmă, tot ascultând Ea în surdină,
Se hotărâ să ducă-n locu-i chiar preafrumoasa sa regină,
Ființă ce-i era cea dragă , aleasa lui bună și blândă,
Să îl urmeze pe-acel sol în calea morții mohorâtă.
Se-asemăna c-un trandafir, suav ca roza din grădină,
Iar zarea e în ochii ei și-obraji-s pufuri de lumină,
E răsăritul dimineții, în zâmbet curcubeu pe ceruri,
Frumoasã fiică-a lui Pelias, ce-i nobil din acele vremuri.

Biruința asupra morții

-Ia-mă pe mine, întunecate, moartea o las să mă culeagă,
Căci în apus nu vreau să meargă regele meu, îmi este slavă,
Nu vreau să intre în infern, în neagra noaptea cea adâncă,
Ci binecuvântat să fie, mă dărui jertfă-n moartea cruntă,
Mi-e sfâșiată inima și plânge dragostea-mi ranită,
Și nu o să mai am mângâiere și pacea-mi este ofilită !
Iar solul, zeul morții, Tanatos, cu recea-i sabie tăioasă,
S-a învoit s-o ia pe-Alcesta, destinul morții ce-i aleasă,
Tăindu-i lin doar o șuviță din părul ei cel lung și negru,
Și-atunci aceasta-nchise ochii într-un suspin adânc,funebru...
-Admed, rămâi acum cu bine, eu te-am iubit nespus, supusă...
Și-alunecă pe lespezi lin, răcităcitoare-n trupu-i smulsă.
Parcă-adormise-a lui regină, în vise-aduse din poveste,
De dragul lui răpusă-acum spre-a lumii rele căi funeste.
Și-n jale-a suspinat poporul și-a fremătat în ploi de plânset,
Admed se-ntunecă-ntristat, calvarul său spășit e-n suflet.
Cum să se ducă preafrumosa, regina lui în asfințit,
Cea mai suavă, delicată, e floarea sufletului frânt.
-O, zeilor din cerul de Olimp, de ce acum mă pedepsiți,
Prea aspru anii tinereții, se duc acum și-s biruiți?
Pleca-va primăvara mea în Hades cu-al spiritului foc,
Mai bine coboram în moarte, întru infern în cruntul joc.
O, adorata mea Regină, cum aș putea să mă preschimb ?
Jertfită ești a mea iubită, hai moarte-o înapoi la schimb !
În timpu-acesta-ndurerat, ce soarta pe rege-l lovise,
Palatul este-un trist tablou pictat cu inimile plânse.
Sosi Herakle la Admed, zâmbind, în chip prietenie,
Admed era tăcut, zdrobit, pierise-a vieții veselie ,
Amarul său îl roade adânc, e doar o umbră-a lui a fi,
Închis la față, palid chip, ca mortul trăind printre vii.
Întâmpinat cu caldă stare, cu tot ce-aveau cinstirii bun,
Bucate-alese îi serviră, pe-ntinsă masă-n cale-i pun,
Dar observă că toți sunt triști, figurile le sunt de zoaie,
Și ochi-s lăcrimați și stinși, ca frunze ude dupa ploaie.
A întrebat pe mulți meseni de starea lor,ce-i chip de palizi,
Dar nu răspunse nimenea și toți sunt gravi și triști,amarnici.
Până-i vorbi, spunându-i taina, o slugă, umbră prin palat,
Ce-i povestii despre amarul ce inimile-au întristat.
-O, preabunul meu prieten, tu nu ai vrut să mă mâhnești,
Dar am aflat de-a morții veste, mâhnirea în care trăiești,
Răpită ți-este floarea-ți dragă, te-apasă greu unda tristeții,
Dar îți promit,pe-a ta regină, o voi aduce-n calea vieții !
Mărturisindu-i lui Admed, milos, să-l liniștească-n suflet,
Și-a sa regină o va-nvia și-o să-i aducă al feții zâmbet.
Venii și noaptea în ținut, neagră, de-au adormit și norii,
Pândii Herakle până când în vise sunt cu toți cu zorii,
Apoi se furișă în taină spre camera-n ales, funestă-i,
Și așteptă pe Tanatos, venind spre-a lua umbra Alcestăi.
E-o datină în vechi canoane ca trupul singur va rămâne
Și neatins pe-al moții chip suflarea mortului răpune,
Herakle în priveghi rămase, pân' ce se-aude-un fâlfâit,
Tanatos sosi,atunci zburând, spre corpul gingaș adormit,
Se strecură din nevăzut,ușor spre-ai lua umbra cu sine,
Herakles iute-atunci l-a prins și strașnic îl cuprinse bine.
Și lupta a-nceput cu solul, ce-ardea în chipul său puhav,
Și negrul trup bătea din aripi,răcnind în glasu-i crunt și grav,
Ochi-i de foc scântei scoteau, și gheare-avea ca de oțel,
Și iute-i precum fulgerul în trupul rece ca de ger,
Aprig în noapte s-au luptat și moartea strânsă rău icnea
Și duduia pământu-adânc, cuprinsă-n groază șuiera.
O moarte-acum e-n chin de iad,luptând cu sabia despică,
În zbatere, scântei din piatră până în zare se ridică,
Și s-au luptat de-i prinse zorii și solul legat e, fedeleș,
Răpus cu pieptul la pămănt în clește-i, zace ca un leș.
-Nu-ți voi da drumul nicidecum, iar sabia ți-o sfarm bucăți,
De nu-i redai viața Alcestăi, vei sta legat etern în nopți !
Grăii , Herakle, fulgerând cu ochii lui a morții față !
-Și jură-te că lui Admed îi lași în trupu-i draga viață !
Nemaiavând ce face, solul, jură înfrânt, neputincios,
Și-ntoarsă-i la viață,regina, din somnul ei cel odios.
Și chipu-i răsării cum zorii-s pătrunși de soare-n dimineață,
Frumoasa-i aură lucea, oglindă a cerului crăiasă.


vezi mai multe poezii de: ALapis


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Eroism
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulțumesc pentru apreciere, Manole, sper să termin pâna în primăvară toate miturile lui Hercule.
ALapis (autor)
miercuri, 12 octombrie 2016



Am citit, am recitit şi te felicit
Manole
miercuri, 12 octombrie 2016