Primiţi salutul meu, o munţi albaştri-ai Caucazului - Mihail Lermontov

Primiţi salutul meu, o munţi albaştri-ai Caucazului! Căci voi mi-aţi legănat copilăria pe crestele sălbatice, voi m-aţi purtat şi m-aţi înveşmântat în nori de-argint şi m-aţi deprins cu cerul şi tăria.
Altare-ale naturii, ca un fum din voi se-nalţă norii care tună! Şi cine-a stat cândva, o dată doar, lui Dumnezeu pe înălţimea voastră să se roage, acela azi dispreţuieşte viaţa, deşi atunci s-ar fi mândrit cu ea.



Adesea-n ceasurile aurorii priveam zăpada şi gheţarii-ndepărtaţi pe stânci; în timp ce jos era tot întuneric, sclipeau zăpezile lucind în soare, drumeţului vestindu-i dimineaţa. Culoarea lor se-asemuia ruşinii: de parcă îmbăindu-se fecioare-n râu, deodată sânt surprinse de-un bărbat şi-atunci rămân atât de tulburate că n-au răgaz pe sân veşmântul alb s-arunce.
O, Caucazule, cât ţi-am iubit furtuna! Pustiitoarele, răsunătoarele furtuni! Ecoul peşterilor le răspunde ca nişte straje vrednice de noapte. Un pom se-nalţă-n piscuri singuratic, de vânturi e bătut şi-i ud de ploaie; viţa de vie-n văgăuni foşneşte – şi-un drum necunoscut lângă genuni; şi înspumat un râuleţ aleargă, şi-o-mpuşcătură:
e duşmanul viclean sau vânătorul?…
aici e totul, totul minunat!

Văzduhu-acolo e curat ca ruga de copil. Şi oamenii ca păsări duc traiul fără grijă. Iar viaţa lor e lupta şi le-o citeşti pe chip. În case afumate, de trestie sau lut, brodând cu fir de aur ori arma curăţind, femei şi fete, – acolo, simt sufletul că-i lânced. O, sufletul lor sudic şi nedeprins cu lanţul!

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Mihail Lermontov








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

foarte frumos..mi-a placut in mode deosebit acel vers:
"Primiti salutul meu,o,munti albastrii...!"..un vers inaltator,ca de altfel,intreaga poezie...
mie imi plac foarte mult poeziile inaltatoare...
multumesc Aurel..asteptam si altele..:)
danab
luni, 01 iunie 2015



Îmi place aceasta poezie,ma bucur ca va place si voua.
Cu drag.
ALapis
duminică, 31 mai 2015



Multumesc mult.
rebeca
sâmbătă, 30 mai 2015



Merci Aurel
Mari
sâmbătă, 30 mai 2015