Moartea poetului - Mihail Lermontov

Moartea poetului

traducerea: Al. Philippide
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
O,rege, răzbunare, răzbunare!
Îţi cad la picioare.
Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş
Osânda lui în vremuri viitoare
S-arate lumii dreapta-ţi judecată,
Să fie-o pildă pentru ticăloşi!
(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)


Sclav al onoarei, suflet drept,
Jignit de clevetiri mărunte,
Poetul cu un glonte-n piept
Muri plecându-şi mândra frunte!...
Ocara lumii şi minciuna
L-au supărat, nu l-au supus,
Şi singur ca întotdeauna
S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!
Răpus! Ce rost mai are plânsul
Şi corul laudei deşarte
Şi scuza foanfă pentru dânsul
În faţa împlinitei soarte?
Oare nu voi aţi prigonit
Talentul lui cu-nverşunare
Şi ca să râdeţi aţi stârnit
Din foc ascuns văpaie mare?
Fiţi veseli! A căzut învins
În cea din urmă crudă luptă
Şi-acuma geniul lui e stins,
Cununa lui de lauri ruptă.
Calm, ucigaşul a ţintit
Şi-a tras. Şi inima-i păgînă
Urma să bată liniştit;
Nu-i tremura pistolu-n mînă.
E de mirat? Un venetic
Zvârlit la noi din întâmplare,
Umblând pe-aici la vînătoare
De ranguri, suflet de nimic;
Bătîndu-şi joc în chip obraznic
De limba noastră şi de ţara-ntreagă,
El a lovit în gloria noastră dragă
Şi n-a putut să înţeleagă
Ce om doboară braţul lui năpraznic.


Şi-acum poetul în mormânt e-nchis
La fel cu cântăreţul drag pe care
Atât de minunat ni l-a descris,
Ros de-ndoieli chinuitoare,
Şi care ca şi el a fost ucis
De-o mână rea, necruţătoare.


Lăsându-şi buni prieteni şi bucurii senine
De ce-a venit în zarva acestei lumi meschine,
Vrăjmaşa sufletelor îndrăzneţe?
Dând mîna cu un ipocrit mişel,
De ce-a crezut în vorbe şi-n chipuri false, el
Care-i ştia pe oameni demult, din tinereţe?
Cununa lui de lauri i-au scos-o şi i-au dat
Una de spini cu lauri împletită;
Dar spinii bine-ascunşi l-au înghimpat
Rănindu-i fruntea lui slăvită,
Ceasul din urmă i l-au otrăvit
Cu glume grosolane în şoaptă strecurate,
Setos de răzbunare a murit
Scârbit că-i sunt speranţele-nşelate.
S-a stins dumnezeiasca lui cântare
Şi n-o să mai răsune nicicând şi nimănui;
Şi unde-i el acuma e întuneric mare;
Pecetluită este gura lui.


Voi, însă, fii înfumuraţi
Ai unor taţi vestiţi prin mârşăvie,
Care cu tălpi de rob călcaţi
Vlăstarele lovite de urgie;
Voi care, lacomi, lângă tron pitiţi,
Ucideţi Libertate, Genii, Glorii,
Cînd apăreţi, de lege ocrotiţi,
Muţeşte adevărul şi tac judecătorii!
Dar este- n cer un straşnic judecător cinstit
Care pe voi, aleşii desfrâului, v-aşteaptă;
Cu aur el nu poate fi plătit
Şi ştie orice gînd şi orice faptă.
Zadarnic veţi veni cu vorbe rele
La judecata cea de sus:
Tot negrul vostru sânge nu va putea să spele
Sângele poetului răpus.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mihail Lermontov








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Multumesc , Aurel , pentru lectura .
Adina Speranta
duminică, 07 iunie 2015



Impresionant,multumes.
Cu stima
ALapis
duminică, 07 iunie 2015