Mihai_Manolescu - creaţii proprii

Am fost tentat, mărturisesc,
Să îţi declar că te iubesc,
De mult.

S-a pornit de printre stele,
Purtând multe doruri grele,

Ploaie albă, de lumină,

Pierduţi sunt paşii în nisip
Şi nu mai sper să-i văd vreodată,
Căci risipiţi în marea toată
Să-i regăsesc nu mai e chip.

Puţin black pe-un fond de Friday
Aşteptăm un an cuminţi
Şi parcă ieşiţi din minţi
Nu ne mai culcăm de Monday.

Ţi-am scris cu foc poeme arse
De dorul unui biet nebun
Şi-am încercat în van să-ţi spun
Despre iubiri şi lacrimi stoarse.

Am pus cu mâna noastră ”bombe”
În cluburi, fabrici şi-alte locuri
Şi aşteptăm senini ca focuri
Plăpânde vieţi să le sucombe.

Doamne, de ce tai chitanţă
Şi celor nevinovaţi ?
Chiar nu are importanţă
Că îi plâng surori şi fraţi ?

M-ai prins în plasa ta, copilă,
Ţesută din senzaţii mii,
Având puterea de-a-mi citi
Din suflet, filă după filă.

Mi-e dor de-o pajişte-nflorită
Şi-un verde crud şi nepătat,
Mi-e dor de-o lume îngrijită
Şi de un om mai educat.

Mi-e dor să-ţi scriu din nou poeme
Pe frunze-aduse-n zbor de vânt,
Să-ţi spun în şoaptă sau să-ţi cânt
De timp, de dor, de noi, de vreme.