O călărire în zori - Mihai Eminescu

A nopții gigantică umbră ușoară,
Purtată de vînt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătînd.

Roz-alb-auroră, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor sîn;

Răspînde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Și Chloris din roze își pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;

Iar rîul suspină de blînda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere
Fantastic purpur;

Și pasărea cîntă suspine-imitîndă
Un cîntec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
La plînsu-i de dor.

Pe cîmp se văd două ființe ușoare
Săltînde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutură-n boare
Subțire voal;

Ca Eol, ce zboară prin valuri și țipă,
Fugarul ușor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurei flor,

O dalbă fecioară adoarme pe sînul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul
În cîntul duios;

Iar talia-i naltă, gingașă, subțire
Se mlădie-n vînt,
Și negrele-i bucle ondoală-n zefire,
Sclipesc fluturînd.

I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n brate
În tandre visări;
Pe cînd ca profume pe blînda ei față
Plutesc sărutări.

Iar aeru-n munte, în vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
În dalbe cîntări:

„Ah! ascultă, mîndruliță,
Drăguliță,
Șoapta-mi blîndă de amor,
Să-ți cînt dulce, dulce tainic,
Cîntul jalnic
Ce-ți cîntam adeseori.

De-ai fi, dragă, zefir dulce,
Care duce
Cu-al său murmur frunze, flori,
Aș fi frunză, aș fi floare,
Aș zburare
Pe-al tău sîn gemînd de dor;

De-ai fi noapte, -aș fi lumină,
Blîndă, lină,
Te-aș cuprinde c-un suspin
Și în nunta de iubire,
În unire,
Naște-am zorii de rubin;

De-aș fi, mîndra, rîușorul,
Care dorul
Și-l confie cîmpului,
Ți-aș spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului!“

Ca Eol, ce zboară prin valurî și țipă,
Fugarul ușor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurei flor;

Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare
La sînu-i de crin,
Și fața-și ascunde l-a lui sărutare
În păr ebenin.

Iar Eco își rîde de blîndele plîngeri,
De junii amanți,
Și rîul repetă ca cîntul de îngeri
În repede danț:

„De-aș fi, mîndră, rîușorul,
Care dorul
Și-l confie cîmpului,
Ti-aș spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului!“



©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.