Din Halima - Mihai Eminescu

Harun-al-Rașid prin Bagdad adese
Tiptil pe uliți cu vizirul iese,
Pe când prin frunza verde de platane
Seninul nopții luminos se țese.

Prin umbra neagră-n strâmte ulicioare
Ei pe ferești se uită, prin pridvoare,
Colo aud râzând cu veselie,
Dincolo suspinând vreun om ce moare.

Și-astfel sultanul singur cercetează
Orașul lui, pe când în somn visează.
Durerea toat, adâncu-ntreg al vieții
Va s-o pătrunz-a minții sale rază.

Giafer vizirul l-asfințitul serii
I-arată ale vieții vii mizerii.
Nu de războaie, chin și crudă moarte ­
De-adâncul gol al inimei te sperii.

Deci într-o seară-ajung mergând departe,
Pe uliți strâmte și prin pieți deșarte,
Sub zidul unei case vechi și negre,
Cu trepte scunde și cu ușe sparte.

Aud din întru țipăt și suspine,
Aud cum unul bate pe-oarecine,
Iar cel bătut țipa strigând mai tare:
„­ Te rog, bătrâne, dă, mai dă în mine."

Ei stau uimiți. Giafer pe scări se suie,
Încet cu mâna ușa o descuie,
Se uită-nluntru și-o minune vede,
Cum ca să vadă n-a fost dat altuie.

Privi-ntr-o sală-ngustă însă naltă
Și cărți în rafturi, una peste altă,
Mașini și sticle, topitori, metaluri,
Ici pergamente, colo o unealtă.

Iar un bătrân cu o frânghie udă
Lovea-ntr-un tânăr, ce-n durere crudă
Se zvârcolea:„ ­ Mai dă, te rog, în mine,
Ca Domnul a ta rugă s-o audă."

Bătrânul însuși îi plângea de milă
Vedeai că spre a-l bate-și face silă,
Ștergându-și ochii săi cei plini de lacrimi
Dădea mereu în el ca într-o grilă.

Uimit Giafer se-ntoarce și îi spune
Sultanului văzută-acea minune;
Și-au hotărât la Curte a-i aduce,
Pe amândoi la cercetare a-i pune.

A doua zi Harun în tron de fală,
Înconjurat de suita lui regală,
Ordonă ca pe-acel bătrân de-aseară
Și pe-acel tânăr să-i aducă-n sală.

Și-atunci apar l-a tronului său treaptă
Bătrânul alb cu fața înțeleaptă,
Ținând de mână pe un mândru tânăr
Ce ochii lui sfioși în sus i-ndrepată.

Ei după chip păreau de viță-arabă,
Dar fața celui tânăr este slabă
Și palidă de multe suferințe ­
Deci cu mânie împăratu-ntreabă:

„­ Ce ți-a făcut, moșneag fără de milă,
Acest băiat de-l chinuiești în silă,
Când el te roagă chiar să dai într-însul,
Și pare-atât de blând ca o copilă?"

Bătrânul zise vorbele aceste:
„­ Stăpâne, lucrul nu îl știi cum este ­
Ciudată e istoria ăstui tânăr,
Deci voie dă-mi să-ți spun a lui poveste.

Tu vei fi auzit de un anume
Ali-ben-Maimun, unu-a fost în lume,
Un învățat și cititor de zodii,
Un vraci prea înțelept cu mare nume.

Cutreierat-au dânsul lumea toată,
Orașe, țări din sfera depărtată,
Pustiile Saharei, râul Gange,
Și la izvorul Nilului odată.

Acesta dar trecând odinioară
Pe-a lui cămilă arida Sahară,
Sub arșița cumplită de amiazăzi
Ce sacă râuri, lacuri și izvoare,

Vuind aude împrejuru-i vântul
Samum, ce-n gură-ntunecă cuvântul,
Și volburi de nisip rotind în aer
Cu ceru-ntunecat uneau pământul.

Prin volburi repezi și prin vânt fierbinte
Zbura pe-un cal arab mereu nainte,
Ca o fantasmă albă a pustiei:
Era femeie ce-și ieșea din minte.

Căci volburi de nisip o-mpresurară
Și calul ei în loc l-împiedicară,
Iar ea țipa cu un copil în brațe
Chemând pe-Ali în ajutor să-i sară.

Cum volbura-mprejuru-i se rotește,
Cum arde vântul viața-i și cum crește,
Prin aer ea îi aruncă copilul
Strigând: O, mântuie-l, Ali, grăbește!"


©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Darius > nu mi se cuvin multumiri; marelui nostru poet, mai degraba!..

Th3Mirr0r
th3mirr0r
duminică, 23 august 2015



Multumim mult Mirror!
darius
sâmbătă, 22 august 2015