Ce s-alegea de noi, a mea nebună... - Mihai Eminescu

Ce s-alegea de noi, a mea nebună,
De ne-ntâlneam demult cu-așa iubire?
Sau nebuneam mai mult încă-mpreună,
Sau eu muream de-atâta fericire.

Viața mea cea strălucită
De ochii tăi cei de copil
Era cu zgomot și-nflorită
Precum e luna lui april.

Și-n astă înflorire zgomotoasă
Noi ne-am fi fost atât ... atât de dragi...
Cu toane multe, tu, ca o crăiasă,
Iar eu ­ de tine lacom ­ ca un pagi.

Acum ca-n toamna cea târzie
Un istovit și trist izvor,
Asupra-i frunzele pustie
A noastre visuri cad și mor.

Și de nimica astăzi nu-mi mai pasă,
Nu cer nimic din lume, nici aștept.
Mă mir de ce cu strângeri dureroase
Sărmana inimă mai bate-n piept.

În văduvire și eclipsă,
Eu anii mei îi risipesc,
Simțind în suflet pururi lipsă
De chipul tău dumnezeiesc.


©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Dana > asa este, avem multe, de invatat, de la dansul; e placut sa derulezi filele trecutului, desfacand prezentul.

Th3Mirr0r
th3mirr0r
joi, 20 august 2015



O,Doamne..cat e de frumoasa....cat mai avem de invatat de la Eminescu...
multumesc!
danab
joi, 20 august 2015