Cântec vechi - Mihai Eminescu

Vino, scumpă, de priveşte

Dorul tău cum mă munceşte.

Nici defel cum nu mă lasă

Nici să intru seara-n casă,

Ci din aşternut mă scoală,

Ca pe-un pătimaş de boală,

Şi mă face de alerg

Neştiind pe unde merg.

Când în zori de dimineaţă,

Mă visez cu tine-n braţe,

Când te strâng să nu te pierd

Şi te chem şi te dezmierd.

Ars deodată sar din pat,

Singurel m-am deşteptat,

Suspinând şi ameţit,

Mă simt mai nenorocit.

Sunt de carne, nu-s de fier!

Ce să fac ca să nu pier.

Căci rănit sunt de amor,

De nici trăiesc, nici nu mor:

Somnul meu nu este somn,

Nici pe mine nu sunt domn.

A dormi de sunt pe cale,

Zăresc chipul dumitale:

O icoană zugrăvită

Cu mulţi nuri închipuită.


©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.