Am pus sofa la fereastră… - Mihai Eminescu

Am pus sofa la fereastră –

Luna trece blondă-tristă,

Stele curg strălucitoare –

Mândra capu-n mâni şi-ascunde.



Şi-apoi şi-l ascunde-n perne,

Într-un colţ al sofei roşii;

Aurul moale se desface,

Curge pe grumazul alb.



Şi de ce-şi ascunde faţa

Dulce, jună, fericită, –

Oh, ar vrea să râdă de bucurie

Fără ca s-o văd şi eu.



Luna-n patul ei de nouri

Albi, s-ascunde să se culce,

Păru-n cap eu i-l încaier

Şi-i sărut mânuţa dulce.



Stele curg încet la vale,

Aerul moale scânteiază

Şi ea ochii plini de lacrimi

Şi-i închide şi visează.



De-umăr alb îmi reazim fruntea,

Zic puţin şi mult privesc,

Inima în mine creşte

De un dor supraceresc.



Tremură talia dulce

Strâns de braţul meu cuprinsă,

Ea se apără, îmi cuprinde

Gâtul – mă sărută, râde.



Şi nimica nu mai zice.

E atât de fericită –

Sunt atât de fericit!

Luna trece liniştită.



©Mihail Eminovici(Eminescu)

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.