240 - Michelangelo

Cu-o piatră doar în faţă,
prin artă prinde viaţă,
în fuga anilor figura ei...
Dar dacă eu o dăltuiesc în stei,
ce-ar trebui să facă bolta cu ea,
când e lumină
şi nu e muritoare, ci divină,
nu numai pentru ochii mei!?
Şi totuşi pleacă-n grabă... a stat aici un pic...
Norocul ei e mic:
sculptura a rămas, ea piere-n moarte...
0, răzbunarea cine să i-o poarte?
Doar tu, prin ce crează fiii tăi, Natură,
căci ţie timpul opera ţi-o fură.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.