15 - Michelangelo

Mă văd al Tău și-ndemnul îmi sporește
spre cerul drag al izvodirii mele;
trecând de-ale splendorii vii zăbrele,
la Tine-ajung, tras ca de fir, un pește.

Pierd sufletul ce-n două se desparte;
din două părți nu mi-am oprit nici una,
ci Ție le-am dat… Cum inima se-ndoaie,

din două, către cea mai demnă parte,
cuvine-se a Te iubi întruna,
eu, cel de lemn, Tu, lemn dar și văpaie.


din Poezii, traducere de C.D.Zeletin

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Michelangelo



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.