132 - Michelangelo

Când tot trecutul meu îmi vine-n minte,
şi mie des îmi vine,
o, lume falsă, îmi dau seama bine
cum rătăceşte omeneasca ginte:
simţirea ce consimte
momelii şi plăcerilor deşarte,
aduce sieşi o durere grea.
Azi ştiu, c-am încercat-o mai-nainte,
cum tu promiţi în parte
odihna ce n-o ai în zestrea ta
şi nici n-o vei avea.
Mai greu bătrânul mântuirea ştie,
decât cel care piere în pruncie.

Traducere de C. D. Zeletin


vezi mai multe poezii de: Michelangelo








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.