Pinul cel tânăr - Li Po

Creştea lângă veranda
De sud, şi-l admiram,
Un pin cu cetini dese,
Nebiruit la ram.

Şi vârful, zi şi noapte,
Foşnea în vântul lin,
Melodios şi dulce
Foşnea vânjosul pin.

Pe rădăcini stă muşchiul
În cârlionţi zglobii ;
Coroana lui, doar valuri
Adânci, liliachii ...

Şi cum foşnea din ramuri
Uşor, în vântul lin,
Parcă vedeam cum creşte
Mereu, frumosul pin.

Şi poate ani va creşte
Şi secole la rând,
Şi nourii o dată
Cu vârful străbătând !

Traducere de Eusebiu Camilar


vezi mai multe poezii de: Li Po








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.