Noapte în sine - Leopold Sedar Senghor

Femeie, aşază-mi pe frunte mâinile tale ca un balsam,
mâinile mai mângâioase decât blana cea moale.
Deasupra, frunzele palmierilor foşnesc înfiorate
de înalta briză nocturnă abia simţit.
Nu se aude nici măcar cântecul doicii.
Să ne lăsăm legănaţi de tăcerea ritmată.
Să-i ascultăm cântecul, să ascultăm zvâcnirea sângelui nostru
întunecat, să ascultăm cum bate pulsul adânc al Africii, departe,
în pâcla satelor pierdute.
Iată că luna obosită coboară, alunecă spre aşternutul mării line.
Iată că se potolesc râstele zglobii şi povestitorii ei înşişi,
obosiţi, îşi leagănă capul, ca pruncii purtaţi în spinare de mamele lor.
Iată că picioarele dansatorilor se îngreunează,
că glasurile alternate ale cântăreţilor încep a se domoli.
E ceasul stelelor, al Nopţii care visează
sprijinindu-se de colina aceea de nori, înfăşurată
în lungul veşmânt al Căii Lactee.
Acoperişele colibelor lucesc duios.
Ce le vor fi spunând oare, în taină, stelelor?
Înăuntru, focul din vatră se stinge în intimitatea mirosurilor acre şi dulci.
Femeie, aprinde opaiţul cu untul cel mai curat,
ca să tăifăsuiască împrejur străbunii, ca şi părinţii şi copiii în culcuş.
Să ascultăm vocea Patriarhilor din Elissa.
Ca şi noi, surghiuniţi,
ei n-au voit să moară, spre a nu se irosi prin deşerturi
şuvoiul seminţiei lor.
Să ascult, în coliba afumată pe care-o cercetează
o adiere de suflete prielnice,
cu capul pe sânul tău fierbinte ca un fier scos din foc aburind,
să respir duhul Morţilor noştri, să strâng în mine glasul lor viu
şi să-i dau sunetul glasului meu, să învăţ
a trăi cu adevărat înainte de a coborî, mai afund decât
cel ce se aruncă în apă, în adâncurile nesfârşite ale somnului.


Traducere de Radu Cârneci


vezi mai multe poezii de: Leopold Sedar Senghor








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.