La marginea firelor coapte de sete dansează ursita

Autor:Gerra Orivera


Adăugat de: Gerra Orivera

joi, 31 martie 2016

*nedespărțită semnătură*


decupează orizont spre tine carnea
iubite
sângele meu întoarce nămeții depărtărilor are licență stelară
(prin ce inginerie financiară mai bine nu întreba)
am extras rădăcina pătrată
din ispită
(și-a dat corijența în bordelul fantasmelor iar și iar)
extemporale se-adună vrafuri în piele
dintr-un anacronism celular le numești amoruri voluptăți extrase din noapte
în regim de urgență
performeri și ratați se calcă pe bătătură carambol în vertebre
învingători
îmbracă sclavia ca pe-o togă imperială
eșarfele viselor mele agață același tu rătăcit (unde când nu mai contează)
ninsori de vară zăludă galopează prin vene
coastele ți-au dispărut și nu dau bon de înregistrare
reclamațiilor patetice
totul se plătește cu totul și ceva pe deasupra
de-atâtea ori te-au înecat izvoarele brațelor niciodată nu ți-au ajuns
morțile

supralicitarea n-a fost opțională

iarăși ai înnodat cearșaful în colțul jilav de amnezii
ilegal am întors cronometrul vulcanilor nu-ți fă griji mă pricep la erupții
ți-am fost boală și sănătate sub febră în fiorduri ascunse
și la vedere
foalele timpului au uitat să expire
gura trage din asfințituri lubrice doruri păcătoasă vestală
inima
solfegiază tăcerea
mareea din rugăciune te-aduce epavă
învăț mersul pe fir de abis (chiar manifest o oarecare dexteritate
în ultima vreme)
durerea coboară în rădăcină - tu
experimentez botezul ca odihnă celestă arsura nedefinită - eu
jăratecul din spatele ploii potopul
a pierdut de mult busola oricum i-ai suprapune polii
nordul meu a luat prizoniere
punctele cardinale (face-ți liniște bărbatul încă nu știe)

esența

cine să mai găsească semințele
viscole smerite căptușesc însetarea mai înalt de stele
mai în adânc de pământ forez stigmate
în emoții
mă dor dau viață ispitelor ca precursori ai speranței
a tine miroase gerul
sânii mei cuibul insomniilor toate

limbă duală spovedește pulsația clipei

umbre
lipite de colții cuvintelor
lasă urme inconfundabile hăitașii adulmecă febra sfârșitului
deșir
alfabetul îmbrățișărilor în care nu te-am găsit
nu caut vinovați știu că nu sunt
topirea
sfărmarea oglinzilor în artere scrie poeme silabele fac implozie
dansul exotic în balerinii vidului
potențiale suprapuneri în lumină perfecta geneză
inocența falică scrumind în altare curcubeie
nedespărțita suflare
dinainte de ape
unica

am supraviețuit defrișărilor
lepăd măștile
tu
pretutindeni

cămașă de ruguri
încheie nasturii veșniciei


vezi mai multe poezii de: Gerra Orivera


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cer iertare pentru întârzierea răspunsului! Vremea și artroza......


Drag Critic

Mărturisesc că nici nu știu ce să fac mai întâi: să trag un hohot de râs Falstafian, cu toată tandrețea și bonomia de sunt eu în stare – sau să iau o postură spășită, de pocăință, cu tăt arsenalul din dotare, adicătelea pânză de sac, cenușă la scăfârlie, cu mătăniile mai greuț că de mă pun în genunchi îmi trebe niscai macara să mă scoale... hihihi....
Acu, dacă tăt îs la spovedanie, treb să zâc că-n viața reală rolul cu pocăința, zurlie cum mă aflu, nu prea-mi iese, chiar spre deloc... Berbecuț autentic, de decada a doua, fără influențe de la pești sau taur, copil al zodiacului, chestia aia scorojită care se cheamă SERIOZITATE îmi declanșează instant o poftă nebună să scot limba, să pun coarne, să mă scălâmbăi ca o maimuțică (de altfel ador să mă duc la zoo să mă ”duelez” în strâmbături cu prietenele mele maimuțicile), încep să-mi zvâcnească pe sub toți porii gânduri năstrușnice, colțurile gurii își declară independența și pleacă să prindă fluturi ele știu pi unde........
Ufff, cum să menții o morgă distinsă și să aduni cu lasoul gânduri pline de regrete ca o bășică goală pitite cine știe pi unde prân galaxie, sub rămășițele unei supernove? Bat-o vina de năzdrăvană, de-atâta hlizeală îi crăpă buricul și se-mprăștie prin universuri???
Vă dați seama, dragii mei, cu ce problemă existențială mă confrunt??? Hihihi... așa că mă gândii s-o las ciorilor di pocăință și să declar cinstit: iar o comisăi!!! Sunt artistă la boroboațe! Îmi ies fără vro sforțare; numa un pic să mă scap din chinga minții și gata-s!!! Deci...
Observația ta că îngrămădesc prea multe idei într-un singur poem, e pertinentă și adevărată multor poeme ale mele! Sunt conștientă de asta, dar parcă sunt prinsă într-un curent subteran foarte puternic, care îmi fură terenul de sub picioare și mă duce într-un tărâm fascinant dar asupra căruia nu am nici un control.
De multe ori translatarea este atât de spontană încât nici nu-s conștientă de schimbarea de decor! Când observ această hibă, caut ca măcar să îngroș o singură idee centrală, restul să fie doar ramificații!
O bună prietenă, poetă, a mea, spunea că fac asta ca și cum ar fi ultimul poem pe care îl scriu și mă grăbesc să spun lumii tot ce știu înainte de a părăsi dimensiunea. Se poate ca acesta să fie motivul subconștient, poate pentru că sunt mai conștientă ca marea majoritate cât de fragilă e viața, și că oricând secunda aceasta poate fi ultima! Dar indiferent de motivația psihologică, e clar că e o greșeală, că poezia în sine are de suferit!
Poezia aceasta are peste un an de când am scris-o, și postată pe un alt site, cineva mi-a atras atenția asupra acestei hibe – și mi-a spus că ea vede 3 poeme în această postare a mea! I-am dat dreptate, prin urmare am fragmentat-o și în jurul acestor fragmente am construit alte poeme, cu alte povești palpitând sub epidermă! Evident că fragmentarea petrecându-se acum un an, am uitat și zăpăucă nici n-am specificat sub titlu că e variantă! De aicea provine acel final de poezii identic!
Nu crez că, deocamdată cel puțin, am rămas în pană de metafore! Dacă aș avea vreo spaimă de soiul acesta, aș folosi mai cu zgârcenie, doar 2-3 pe poem, cum fac alți poeți!
Mie nu-mi place matematica (doar geometria stelară) în sensul de restricție, nu număr, nu socotesc, eu trăiesc în metaforă așa cum păsările trăiesc în zbor, și cum ele nu-și fac griji în privința zborului, nici eu nu-mi fac griji în privința metaforei!
Pasăre a focului, a furtunii, a tăcerii, nu asociez și nu leg zborul de existența sau nonexistența aripii – ci de pulsația trăirii, de vibrația interioară! Iar dacă una din poeziile mele trecute nu-mi mai place, și mi se mai pare valabilă doar o metaforă, nu ezit s-o transform, uneori chiar radical!
Așa că dragul meu Critic, cam astea sunt explicațiile acestei ”extraterestre” postări! Nu-mi mai recitesc poeziile din folderele mai vechi când postez, și nici nu-mi țin minte poeziile ca să previn astfel de pozne! Da nu-i bai, această poezie trebuie s-o șterg din foldere, să nu mai repet pozna pe undeva!
Promit că-i organizez o înmormântare frumoasă, cu preoți, slujbă, daruri, loc de veci, de tăte, numa pomeni nu știu de-oi face căci, deși ador coliva, la gătit nu mă bag!:))) Nu-i de mine! Sunt zero absolut!
Și sunt relaxată față de orice rebut poetic, am învățat detașarea de mult, știu că trupul oricărei poeme poate fi compost pentru încă zece poeme, câtă vreme nu mă opresc din studiat și scormonit în lumină! Și sunt detașată pentru că nu fac greșeala stupidă să pun semnul egal între mine și un rebut poetic! Poezia o fi ea a mea, dar e doar o frunză din copacul ce sunt eu, cu tot infinitul înfrunzirilor mele.
De altfel întregul proces evolutiv al creeației presupune (ca de altfel toate acțiunile umane) inerente rebuturi, câtă vreme crezi în frumos, în forțele tale și nu abdici de la rolul asumat lucid și în deplină libertate de Căutător, lumina te va învălui în infinitele-i nuanțe cromatice din magia spectrului ei!
Așadar, dragul meu Critic, mulțam frumos – nu am nici un motiv de sfadă cu tălică! De-aș avea, războinică așa precum mă știi, iute aș transforma cuvântul în laser, hihihihi!
Cu aceeași aleasă considerație!
Gerra Orivera (autor)
duminică, 17 aprilie 2016



Eu aceasta, dragă Gerra, NU aș numi-o poezie, cel puțin una de nivelul tău! Pentru că de la tine am pretenții mult mai mari decât de la alții, știindu-ți filonul poetic și puterea analitică!

Găsesc și aici, așa cum mă aștept când citesc o poezie de-a ta, metafore care înalță, dar privită ca întreg, poezia aceasta pare un compost literar. E un material greu, în care se-nghesuie multe idei. Neprinse însă într-un singur trunchi, toată construcția poetică e gata să se dărâme! Și cireșul meu înflorit pe care-l așteptam de la tine, e un altoi din mai multe specii toate luptându-se pentru supraviețuire!

Și, în plus, finalul acestei poezii, l-am mai întâlnit la poezia ta „Nu există ieșire de urgență din tine în caz de incendiu”! Ce să înțeleg de aici? Că ai rămas în pană de metafore și te plagiezi pe tine însăți?

Așa că, dragă Gerra, această postare NU este o poezie, nici nu știu exact să numesc ce-mi inspiră…. poate un puzzle din jocuri diferite ale căror piese nu se-mbină nicicum!...

Alte așteptări am eu de la tine…

Slova ta mi-e dragă în general…. dar aceasta…
De această data dorurile mele de poezie nu se-nnoadă în gara sufletului tău, așa cum îți spuneam odată.

Deocamdată NU.

Considerație
CRITICUL BLIND
sâmbătă, 09 aprilie 2016



Dragul meu năzdrăvan,
Cred că simți deja cum colțurile gurii mele au închis gaica ecuatorului o dată, de două ori, de trei ori trei, și-un păduche de stei face selfy c-o meduză într-o implozie râsoasă (nu-ș de ie-n dicționar da-l introduc minteni) și șuie de păpădie......... Spune-am într-o poezie mai veche:
”Ciutură la răscruce/ Fă-mă Doamne / Tot însetatul de / Vocabulă Sfântă / Să-şi ostoiască / Aleanul!

Apa Ta Vie / Mă umple / Clipă de clipă!

Sorbiţi-mă
Oameni!”


Deci n-ai furat nimic năzdrăvane, cum spuneam și mai din demult, totu-i dăruit aprioric! Din dar nu se poate fura, doar vibrației să-i faci acordajul stelar! Cu inima ce-n ea se cuprinde cu toate minunile!
Nu rămâne decât titlu să dai și s-o translatezi din comuri pe tronul ce i se cuvine: Poezie!
Acolo voi comenta!
Îmbrățișări hoțului de lumină!
Cu drag, Gerra
Gerra Orivera (autor)
duminică, 03 aprilie 2016



Mulțumesc pentru vibrație, Mihaela! Meandre, meandre ........ și-un cer trecător! Cu drag............
Gerra Orivera (autor)
duminică, 03 aprilie 2016



Distinsa mea Prietenă...

Mulțumesc ca ma lași lumina sa fur din azurul palmei tale....
si datorita acestui aspect sufletul meu are o stima deosebita pentru tot ceea ce reprezinti tu, ca flacără vie a poeziei.

Sper ca nu te superi, Gerra, ca sunt tânăr fară minte și-ți fur salba de cuvinte...

RESPECT ! ( ce ciudat...hotul de cuvinte te saluta cu respectul lui de hoț.......)
ROLEA NICOLAE
duminică, 03 aprilie 2016



Licența stelară se dă pe cuvinte
Ofranda-i cernită din cugetul meu.
Se-ntorc prin copaci ninsori primenite
Și iarăși mă-mbrac cu farmecul tău.

Mai sunt reclamaţii pe foi de îndoială,
Mai sunt derapaje din negrul bizar,
Doar foaia velină se scaldă-n cerneală
Cu dorul albastru din versul ştrengar.

Azi, sânii tăi poartă o stare de strajă,
Se văd doar implozii prin aerul mut.
Visează nisipul când arde pe plajă
O perlă minune să-ți pună ca scut.

Secunda îşi scoate o limbă duală
De zici că-i şopârla înfiptă-ntre noi.
Şi rece-n amiază o umbră se scoală
Trecând fără foşnet prin paltinii goi.

Şi timpul se-ntoarce şi zarea se-ndoaie
Visarea-şi aruncă hamacul de ger,
Iar luna încearcă prin raza bălaie
Să închidă cămaşa cu nasturi de cer.

04.15
ROLEA NICOLAE
duminică, 03 aprilie 2016



O poezie trăită.Comlpex si frumos în acelasi timp
mihaela.sandu
sâmbătă, 02 aprilie 2016