La fel ca altădată

Autor:Ioan Grigoraș & Liliana Trif


Adăugat de: nutzu

miercuri, 04 mai 2016

- Pe strada mea s-au scuturat salcâmii
Și caldarâmul s-a umplut de flori,
E aspru vântul, vine o furtună,
Doar tu nu vii, acum, de sărbători

Stau și privesc amurgul prin fereastră,
Aștept un semn, dar bat în geamuri ploi,
Iar apele-au crescut în volburate
Și rup din maluri, parcă-s în război.

Eu mai aștept o dimineață-albastră,
Magnolia să-mi râdă sub balcon,
Să ne-ncălzim, la fel ca altădată,
Cu ciocolată caldă la Pardon.

- Aici abia-nfloresc timizi castanii,
E-un anotimp curtat de îndoieli,
Întineresc, de-o vreme parcă anii
Îşi schimbă cursul. Alte rânduieli

Învăţ şi totuşi vreau un armistiţiu
Că-n pieptul meu e-o linie de front,
Pun termene şi fac un exerciţiu
S-adun magia dragostei în cont,

Poate-ntr-o zi vei trece prin cetate
Şi auzind bătrânul gramofon
O să revendici clipe glazurate
Cu ciocolată fină, la Pardon.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

mă-nclin, deny...
nutzu (autor)
miercuri, 04 mai 2016



mulțumim frumos, yanna...
nutzu (autor)
miercuri, 04 mai 2016



Poezia voastra are o puternica incarcatura stilistica,frumosul e conturat in jurul iubirii.
deny
miercuri, 04 mai 2016



versuri calde, pline de iubire...
Am savurat cu placere fiecare cuvintel.
yanna
miercuri, 04 mai 2016