Pe lac - Johann Wolfgang von Goethe

Şi-un sânge proaspăt , noi puteri
Eu sorb din largi tării;
Natură , blândă-n mângâieri
La sânul tău mă ţii.
Şi luntrea unduie pe lac
În ritm de vâsle , lin,
Şi munţi ce nourii îmbrac
În drumu-ne se-aţin.

Unde mi te-afunzi privire?
Iar vii , vis de fericire?
Piei , oricât de scump ai fi!
Viaţă , dragoste-s şi-aci.
Licăresc în unde
Stele , mii , plutitoare;
Negura pătrunde
Totul până-n zare,
Vânt de zori foşneşte
Pe umbrite ape,
Lacul oglindeşte
Fructul copt aproape.

Traducere : MARIA BANUŞ


Adăugat de: stomff


vezi mai multe poezii de: Johann Wolfgang von Goethe








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.