în miezul de noapte stă paznicu-n turn
Privind cum se-nşiră morminte;
Ca ziua e-acum cimitirul nocturn
Sub razele lunii preasfinte.
Se mişcă-un mormînt, şi un altul apoi:
Apar un bărbat şi-o femeie în noi
Şi albe cămăşi ce atîrnă.
Se-ntind şi nu vor să mai steie cuminţi,
în horă se rînduie glezne
De tineri, bătrîni, cerşetori şi de prinţi,
Dar dansul sub văluri nu-i lesne.
Şi, cum de ruşine aici nu mai pot,
Cu toţii se scutură,-şi leapădă tot
Şi-s movile albe de giulgiuri.
Picioare ezită, sar coapse acum
Şi toţi în mişcări se încurcă;
Şi zăngăne, zuruie-apoi, ca şi cum
Bat lemne în ritm de mazurcă.
Pe paznic ridicoli acum îl cuprind
Şi-un hîtru-i şopteşte-n urechi, ispitind:
ŤHai, du-te şi ia un linţoliu!ť
El, zis şi făcut! şi-ndărăt, după uşi
Sfinţite, apoi se salvează.
Şi luna mai scaldă-n lumină şi-acuşi
Un dans ce te vîră în groază.
Dar unul dispare, şi altul curînd,
Pier astfel, cu toţii-mbrăcaţi, rînd pe rînd
Şi ţuşti! se ascund pe sub iarbă.
Doar unul se-mpiedică-n mers în sfîrşit
Şi-abia se mai prinde de cripte;
Atît de rău semenii nu l-au rănit,
Şi giulgiul prin aer şi-l simte.
El zgîlţîie uşa ce-l zvîrle-ndărăt, -
metalice cruci pe ea-n sclipăt se văd -
Şi ce fericire pe paznic!
Cămaşa şi-o vrea şi nu stă el defel
Şi, tot cu mişcări imprudente,
Se caţără-aşa din crenel în crenel
Pe goticul turn cu-ornamente!
S-a zis şi cu paznicul, vai! ce năuc!
Şi urcă mereu din ciubuc în ciubuc,
Păianjen cu iuţi picioroange.
Mai palid tot tremură paznicul sus,
Linţoliul l-ar da cu plăcere.
Cînd gheare - ah, viaţa de-acum i s-a dus! -
O margine prind cu putere.
Se-ntunecă luna, lumina-a pierit
Şi clopotul tună de unu cumplit;
Jos ţăndări scheletul se face.
Distribuie: