IZOLARE

Autor:LARISA BĂLAN


Adăugat de: LarisaBalan

marţi, 17 februarie 2015

Stăteam cu spatele lipit de perete.

Era un perete gol şi rece.

Şimţeam plămânii cum doareau să evadeze,

Din corpul meu ce dorea să-i anestezieze.



Priveam spre geamul aburit,

Mă gândeam doar, căci nu vedeam nimic.

Era opac. Să mă chinui o viaţă,

Şi-aş fi reuşit doar să-l sparg.



Ochii de sticlă se fragmentau.

Sub presiunea sunetului în vid

Al glasului sufletesc,

Ce ţipa după niciun ajutor.



Nu îmi amitesc cum de eram aici.

Poate doar doream să scap de ceva.

Dar de ce mai poţi să scapi,

Atunci când n-ai nimic?



Am alunecat uşor pe perete,

M-am lovit de parchetul verde.

Doar flori de mucegai ce mai trăiau

Odată cu mine...



Am luat în pumn sufletul din flori.

Am mirosit adânc.

Eram drogată de parfumul inimilor lor,

Şi se-nvârtea şi lumea şi viaţa şi casa.



Atunci am spart fereastra...


vezi mai multe poezii de: LarisaBalan


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Va multumesc!
LarisaBalan (autor)
miercuri, 18 februarie 2015



Doar 3 cuvinte: frumos, frumos, frumos
cristi
miercuri, 18 februarie 2015



Da, nu m-am inselat ! Ai talent! :)
Adina Speranta
marţi, 17 februarie 2015