Mama - Ivan Bunin

Şi nopţi şi zile pînă-n zori
Furtuni în stepă forfoteau
Şi ceruri cu ninsori ningeau
Ninse cîndva, cîmpii cu flori.
Cum răzbăteau în casa moartă
Din rame sticla tremura
Şi-omăt uscat în sala toată
Prin întuneric se rotea.
Dar foc era − nestinsul foc
Ardea şi lumina caişi
Şi mergea mama-n acel loc
Cu ochii pîn-la zori deschişi.
Ea licărul, ce pîlpîia
C-o carte-l prelungea pe rînd
Şi-n braţe pruncii aşezînd
Mergea mereu şi îngîna...
O, era noaptea ca un veac...
Pe sub fereastra neschimbată
Foşnea încet un vînt buimac,
Zăpezi se-mpotmoleau în poartă
Şi cînd furtuni fără sfîrşit


Vuiau în maluri, sfidătoare,
I se părea casa-i că moare
Şi cineva cu glas slăbit
Chema în stepă ajutoare.
Faţa ei pîn-la zorii clari
Înlăcrimată lumina
Şi pruncul, tremurînd, privea
Cu ochi întunecaţi şi mari...

* * *
... Şi-n somn am visat că-ntr-o toamnă frumoasă
Prin frigul de-o noapte venit-am acasă.
Pe drumul pustiu eram totuşi, străin,
Spre casa ştiută, spre satul pierdut.
Pocneau îngheţatele frunze de chin
Şi vîntul furtunii pe malul abrupt.
Dormea satul ... şi ca un hoţ de fricos
Intrat-am pe poartă, bătrîn şi sfios.
Şi inima ruptă de groază-a muţit,
Pe cînd împrejur la un foc am privit!
Pereţii surpaţi sub tavanul căzut,
Podeaua sub paşii mei scîrţîie mut
Şi-aduce-a cuptor... Părăsită, se-aşează,
O, casa mea toată, uitată pe veci!
De ce sînt aici? Ce-a rămas, de te-apleci
Şi dacă-a rămas − despre ce cuvîntează?

În somn am visat cum mergeam prin grădini
O noapte întreagă, sub arbori străini,
Şi bradul, de tata sădit nu găsi-i,
Odăi căutam, unde toţi ne strîngeam
Şi mama de leagăn cînta şi-adormeam
La cîntecul ei, cei mai gingaşi copii,
Nu mai ştiu pe cine tristeţea-mi chema
Şi toată grădina foşnea şi tăcea.


Versuri tălmăcite de Traianus

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ivan Bunin








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.