În largul mării - Ivan Bunin

În largul mării-numai cer,
Apă şi vînt şi, îngrelat,
Trec valuri, ca un temnicer
Stau pescăruşii la vînat.
În largul mării vîntul poartă
Ba licăr, ba umbrinde veşti,
Iar tu, uitată eşti, uitată,
La nesfîrşit departe eşti!
Dar valurile-n foc de aştri
Fug în întîmpinarea mea
Şi cineva cu ochi albaştri
Se uită-n valuri singurea
Şi-atunci ceva, mai viu, sporeşte,
Ca apa-n valuri albăstrii
Din nou, din nou îmi aminteşte
Ce am uitat peste vecii!
* * *
Printre grădini văd casa mult prea bine,
Din geamuri luci de soare o cuprinde,
Aur cristalizat pe clavecine,
Covoare vechi şi mese înflorite.
În jurul casei- linişti adormite.
Arborii tac sau au uitat ce ştiu...
Uşile-nchise... Împăienjenite,
Zac cărţile umbrite de tîrziu
Şi-aşa de ani şi ani avea să fie,
O molie înaintează mut.
Pe sticlă, enervat de-o nerozie,
Un fluture se caţără, căzut.
Dar nu-i un oberliht şi rama-i stacojie.
Nici molia aici nu va trăi prea mult!



Versuri tălmăcite de Traianus

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ivan Bunin








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.