Iubire tu...

Autor:Alina Cristian


Adăugat de: Alina Cristian

vineri, 01 mai 2015

Iubire tu...

Iubire tu,
ai pășit în viaţa mea,
când sufletul meu avea jaluzelele trase...
ai venit de nicăieri și acum ești pretutindeni
mi-ai înflorit în suflet florile fericirii, iubirii.
Iubire tu,
mi-ai desenat în palmă curcubeul,
iar după fiecare ploaie, mi-ai uscat tăcerile...
zorile te-au aflat mereu în braţele mele.
Iubire tu,
mi-ai tatuat sărutul tău pe buze,
mi-ai prins în păr raze de soare,
iar noaptea mii de stele,
zburând împreună pe covorul fericirii .
Iubire tu,
mi-ai dăruit speranţă, încredere, pozitivitate
cu fiecare cuvânt o adiere,
o atingere de mătase.
Iubire tu,
mi-ai încălzit sufletul, topind iarna din mine,
mi-ai îmbrăcat tristeţile în zâmbete și poezie
și m-ai lăsat să beau direct din inima ta iubirea.
Iubire tu,
ești puntea dintre mine și mine însămi,
când mă întreb cine sunt?.. cine-am fost?
iar tu îmi răspunzi cu iubire... neobosit.
Iubire tu,
ești busola mea ce mă ghidează în necunoscut,
Iar atunci când mă rătăcesc,
mă trezesc în braţele tale.
Iubire tu,
ești iubire și numai iubire.

-24 Februarie 2015-


vezi mai multe poezii de: Alina Cristian


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Vă mulțumesc aurel auraș, Gerra.
Alina Cristian (autor)
luni, 04 mai 2015



Iubirea-i amestecată cu sângele nostru, este în adn-ul nostru - trebuie doar să acceptăm și să intrăm în ritmul ei universal! Ritmul creației divine!
Gerra Orivera
sâmbătă, 02 mai 2015



Idem.Felicitari.
ALapis
sâmbătă, 02 mai 2015



Mulţumesc Adina. Mă bucur că ţi-a plăcut.
Și eu te citesc cu drag.
Alina Cristian (autor)
sâmbătă, 02 mai 2015



Mulţumesc petrica_c.
Mereu cu drag!
Alina Cristian (autor)
sâmbătă, 02 mai 2015



Frumoasa poezie , delicata...
Adina Speranta
sâmbătă, 02 mai 2015



frumos poem Alina. mi-a placut
petrica_c
vineri, 01 mai 2015