Furnica - Ion Pillat

În liniştea de aur a serii, omul ară…
Şi plugul greu, şi boii, şi el, par jucării
De lemn pe şahul negru şi verde din câmpii:
Deasupra lor domneşte un cer de primăvară.

În brazda răsturnată, din care germinară
Atâtea azimi albe – dar pentru alţi copii,
Adânc înfige fierul, şi-n gânduri cenuşii
Se-opreşte, frânt în două de truda seculară.

Dar n-a văzut alături, tovarăşa mai mică,
Pe-o iarbă, cum îşi duce necazul o furnică,
Precum nici ea într-ânsul n-a bănuit un zeu.

Şi-acum când noaptea şterge furnică, om şi zare,
Nici unul nu presimte în cer pe Dumnezeu
Ce ară, orb ca dânsii, întinsa înstelare.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.