Casa amintirii - Ion Pillat

E casa amintirii o casă cu pridvor,
Cu bârne şi chilimuri pe încăperi zidite,
În drumul către dânsa ţin strajă dreapta plopii,
Şi în pereţi icoane de morţi bătrâni veghează:

Strămoşi din altă vreme de cari, uitând de jocuri,
Copii, ne-apropiarăm privind cu ce sfială
La feţele lor şterse de sfinţi în mânăstiri.
În casa amintirii nu-i astăzi şi nu-i ieri,
Căci orologiul vremii a încetat să bată,
Şi clipa netrăită a îngheţat pe el.

Dar prin iatac adesea te-apucă şi te fură
Miresmele cosite cu florile de fân
Păstrate sub răcoarea pânzetului de in.
Şi, seara, pe divane în liniştite-odăi
Tot mai pogoară caântec şi zumzănit de strună
Ca de pe alăuta plăpândelor visări,
Când, în apus de soare şi răsărit de lună,
Simţim zădărnicia întâilor uitări,
Rămân aceleaşi toate, şi somnul fără zbucium
Îl dorm sub coperişul aceluiaşi trecut.

Stafie, trece gândul prin casa mea străveche
Sub raza călăuză a visului tăcut...
Şi închizând în urmă odăile străine,
M-am dus, m-am dus în lume, cu-atâţia morţi în mine.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ion Pillat








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.