Țara negurilor - Ingeborg Bachmann

Iarna iubita mea este
printre animalele pădurii.
Vulpea ştie că trebuie să mă întorc
înaintea dimineţii şi râde.
Cum tremură norii! Iar mie
îmi cade pe gulerul de zăpadă
un strat de gheaţă sfărâmicioasă.

Iarna iubita mea este
un copac printre copaci şi cheamă
ciorile părăsite de noroc
în crengile arătoase. Ea ştie
că vântul din zori o să-i ridice
rochia scrobită de seară, presărată
cu chiciură şi o să mă trimită acasă.

Iarna iubita mea este
printre pescari şi fără grai.
Supusă apelor, pe care firul
înotătoarelor ei o mişcă dinăuntru,
stau pe mal şi privesc
cum se scufundă şi coteşte,
până când gheţurile mă alungă.

Şi iar nimerită de strigătul de luptă
al păsării, care îşi întinde aripile
deasupra mea, mă prăbuşesc
pe câmp deschis: ea jumuleşte
găinile şi-mi aruncă o claviculă
albă. O apuc de după gât
şi plec prin puful amar.

Infidelă e iubita mea,
ştiu, câteodată pluteşte
pe tocuri înalte înspre oraş,
sărută prin baruri paharele,
pe gură, cu paiul, adânc,
şi îi vin cuvinte pentru toţi.
Dar limba aceasta nu o înţeleg.

Ţară de ceaţă am văzut,
inimă de ceaţă am mâncat.


în traducerea lui Dan Dănilă

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.