Înstrăinare - Ingeborg Bachmann

Nu mai pot să văd nici un copac în copaci.
Crengile nu au frunzele pe care le ţin în vânt.
Fructele sunt dulci, dar fără iubire.
Nici măcar nu satură.
Ce o să fie?
Pădurea îmi zboară în faţa ochilor,
lângă urechile mele păsările închid gura,
pentru mine nici o pajişte nu va fi culcuş.
Sunt sătulă de timp
şi mi-e foame de el.
Ce o să fie?

Pe munţi vor arde focuri noaptea.
Să pornesc, să mă apropii iar de ele?

Nu mai pot să văd în drumuri nici un drum.


în traducerea lui Dan Dănilă

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ingeborg Bachmann








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.