În ziua Revenirii

Autor:Flavius Laurian Duverna


Adăugat de: Duverna

sâmbătă, 06 februarie 2016

În ziua Revenirii

Când va reveni Isus, plin de slavă-n preamărire
Îngeri mii, şi zeci de mii, îmbrăcaţi în strălucire,
Laude Îi vor aduce printr-un imn ceresc şi sfânt
Pe magnificul traseu, din spre cer către pământ,
Fiind cuprinşi pân-la extaz, de solemnă fericire.

Pe aripi de nori pluti-va, şi în slava Sa cerească
Va veni flancat de îngeri, la planeta cea albastră,
Şi-o aduce mântuirea, la toţi cei ce-au aşteptat
Cu dorul sperat de veacuri, dela întâiul om creat,
El fiind Sămânţa sacră pentru mântuirea noastră.

Va fi-atunci o zi măreaţă, ziua scumpă a-ntâlnirii
Cu toţi cei răpiţi de moarte pe parcursul vieţuirii,
Căci în strigăt de Arhanghel şi la glasul trâmbiţei
Toţi drepţii s-or deştepta, bucurându-se-ntre ei,
C-a sosit ziua cea scumpă, ziua sfânt-a izbăvirii.

Va fi scumpă întâlnirea cu-ai lor dragi, ce înviaţi,
Căutase-vor strigând, că-s pe veci răscumpăraţi,
Şi spunea-vor că sunt vii, ca roade-n făgăduinţă,
Prin credinţa-n Domnul lor, ajungând la biruinţă,
Biruinţă asupra morţii, astfel fiind pe veci salvaţi.

Ce de glasuri şi de vorbe va fi-n prima întâlnire
Dup-atât amari de ani ce-au trecut în adormire!
Câte scene minunate, vor fi-n miezul convorbirii
Despre câte-au petrecut de la timpul despărţirii,
La odihnă ei fiind puşi, pân-la marea reîntâlnire!

Iată, că nu va mai fi moarte, de acuma înainte!
Şi uniţi pentru vecie, nu-şi vor mai aduce-aminte
De necazuri şi de boale, şi de gemete în lacrimi,
Şi de câte-au suferit, prinşi în cleştele de patimi,
Prinşi în verva bucuriei, nu le vor mai ţine minte.

Ajunge mulţimi de veacuri de dureri şi suferinţă!
Ajunge râuri de lacrimi, ce au curs în neputinţă!
S-a sfârşit cu moartea rece şi oribilu-i mormânt,
Ce-a-nghiţit atâta lume, prefăcând-o în pământ
Din cauza neascultării, urmând ca şi consecinţă.

A venit, în sfârşit ziua, aşteptată atâtea veacuri,
Şi-adunată a lor durere, plânsul lor ar face lacuri,
Să stropească tot pământul, ce captivi iar fi ţinut
Dacă-acel strigăt măreţ, Domnul nu l-ar fi făcut
Să-i deşepte iar la viaţă, din relicvele de bracuri.

Biruinţa Sa-n Golgota, pe-al crucii lemn înălţat,
I-a recunoscut deplin şi dreptul, după ce a înviat,
Ca oricine ce-n El crede şi-n jertfa-I ispăşitoare
Viaţa sa şi-o reprimească, în etern nemuritoare
Prin arvuna cea de sânge, ce la cruce s-a vărsat.

Strigătele lor solemne, pân' la ceruri se vor duce
Că de moarte au scăpat, în Jerfirea de la cruce,
Şi cu îngerii-mpreună vor cânta spre preamărire
Glorie lui Dumnezeu, preamărind sfânta-I iubire,
Jubilând slava-I în veci, prin imnuri de mulţumire.

Flavius Laurian Duverna


vezi mai multe poezii de: Duverna


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viitor
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mulţumim domniei voastre pentru comentariu.
Versurile sunt o parte desprinsă din fiinţa noastră prin care ne exprimăm cele mai scumpe şi frumoase sentimente sufleteşti.
Duverna (autor)
luni, 08 februarie 2016



Doar un suflet sensibil putea sa scrie aceste versuri.
deea
sâmbătă, 06 februarie 2016