Iliada. Cântul II. Partea III-a - Homer

De asta Etolii ca Domn îl aleserã acuma pe Toas.
El patruzeci de corãbii smolite aduse la Troia.
Idomeneus vestitul în suliți mâna pe Cretanii
Cei din Gortina cea bine încinsã cu ziduri, din Cnosos
Și din Miletos, din Lictos, din albul Licastos,
Din Rition și din Festos, tihnite și largi amândouã;
Și-alții din Creta, din mare ostrov cu orașe cu o sutã.
Idomeneus, vestit la rãzboi, li-era cãpitanul
Și Merione, leit ucigașul bãrbaților, Ares.
Ei au venit aducând optzeci de smolite corãbii.
Iar Tlepolem Heraclidul, oșteanul puternic și mare,
Nouã corãbii aduse cu oameni delii din ostrovul
Rodos, pe unde trãiau osebit locuind în ținuturi
Trei, Ialisos și Lindos și albul Camiros. La dânșii
Comãnduia Tlepolem, vestitul în lupta cu suliți;
Tatã Heracle i-a fost și Astiohia mama, pe care
Tatã-sãu o dobândi din Efira, la râul Seleis,
Când pustiau la cetãți de oameni voinici apãrate.
Cum a crescut Tlepolem la curtea cea bine-ziditã
Numaidecât a rãpus pe-al tatãlui unchi dupã mamã,
Om cãrunțit pe atunci, pe Licimniu, rãsadul lui Ares.
Iute corãbii clãdind și-adunând și mulțime de oameni,
El luã fuga pe mare, fiind în primejdie acolo;
Rudele-l amenințau, Heraclizii, nepoții și fiii,
Și, rãtãcind, dupã multe necazuri, ajunse la Rodos,
Și, cucerindu-l, îl dete la trei seminții osebite
Scumpe lui Zeus, al lumii și-al zeilor Domn.Și de-aceea
Dumnezeiești avuții s-au tot revãrsat peste dânșii.
Iar de la Sime veni în trei vase totuna de-nalte
Fiul Aglaii și-al lui Haropos, Nireu domnitorul;
Dintre oștenii Danai veniți cu Atrizii la Troia
Cel mai frumos era el dupã neîntrecutul Ahile,
Dar de putere lipsit și urmat de oștire puținã.
Cei din Nisiros, din Casos, apoi din Crapatos, din Coos,

Unde domnea Evripil, din ostroavele zise Calidne
Furã sub doi cãpitani, Fidip și Antifos, feciorii
Craiului heraclean, seminție slãvitã, Tesalos;
Ei cu treizeci de corãbii venirã sã lupte la Troia.
Locuitorii din Argos, ținutul pelasgic, oștenii
Cei din Alope, din Alos și cei din Trahina, din Ftia
Și din Helada, din țara femeilor mândre; bãrbații
Cãror Ahei le ziceau, Mirmidoni și Elini deopotrivã –
Ei în cincizeci de corãbii aveau cãpitan pe Ahile;
Dar își uitaserã acum de zingãnul groaznic de arme
Nemaiavând pe nici unul în frunte sã-i ducã-n bãtaie.
Tot la corãbii mocnind ședea încã iutele Ahile
Plin de mânie cã-i fuse rãpitã Briseis, femeia-i
Scumpã robitã de el dupã multe trudiri la Lirnesos,
Când cele douã cetãți, Lirnesos și Teba, luase
Și ucisese pe Mines și pe Epistrofos, feciorii
Meșteri în suliți ai craiului Evenos Serepianul.
Zace de ciudã, dar el în curând o sã fie-n picioare.
Cei din Pirasos, cetatea cu pajiști în floare, cu sfântã
Prejmuitur-a Demetrei, și cei din Filache, din Iton,
Maicã de turme, și cei din Antron de la marginea mãrii
Și din Pteleos, bogatu-n pãșuni, ascultau de vultanul
Protesilau, dar el mort zãcea pe sub neagra țãrânã
Și cu obraji sfâșiați îi rãmase nevasta-n Filache,
Casa lui neisprãvitã, cãci fuse ucis de sãgeata
Unui Dardan pe când el sãri din corabie-ntâiul
Între Aheii sosiți pe malul troian. Și mãcar cã
Oastea-i avea cãpitan, ea tot mai tânjea dupã dânsul.
Doar o stoli la rãzboi rãsadul lui Ares Podarches,
Al lui Ificlos, fecior din Filache, bogatul în turme,
Frate mai tânãr de ani al lui Protesilaos voinicul,
Nu și mai bun ca oștean; de-aceea și oastea-i de-a pururi
Jalnic ofta dupã el, deși avea cine s-o mâne.
Ei au venit aducând patruzeci de smolite corãbii.

Locuitorii din Fera, de-aproape de lacul Boibeic,
Cei din Glafira, din Boibe, din dalbul Iolcos, în unspre-
Zece corãbii venirã și-n frunte-le aveau pe Eumelos
Care-avea tatã pe-Admet și mamã pe-Alcesta slãvita,
Cea mai frumoasã din fetele craiului nobil Pelias.
Cei din Metona și cei din orașul vecin Taumachia,
Din Melibea și din Olizon de prin țara stâncoasã
Furã conduși de arcașul dibaci Filoctet, care aduse
Șapte corãbii la fel, cu cincizeci de vâslași fiecare,
Bine cu arcul deprinși a se bate vârtos. Dar de patimi
Greu suferind, Filoctet rãmase în Lemnos ostrovul,
Unde-l lãsarã Aheii muncit de-o amarnicã ranã:
Fuse doar el mursicat de un șarpe hain, și de-aceea
Stete pe-acolo gemând; dar fost-a menit ca Danaii
De la corãbii curând sã-și aducã aminte de dânsul.
Oastea-i ofta dupã el, deși avea cine s-o mâne;
O întocmise Medon, copilul din flori al femeii
Rena nãscut cu Oileus cel pustiitor de orașe.
Locuitorii din Trica și cei din Itome stâncoasa
Și din Ehalia cea cârmuitã de craiul Evritos,
Furã porniți la rãzboi de meșterii vraci ai oștirii,
Cei din Asclepiu nãscuți amândoi, Podalir și Mahaon.
Dânșii aduserã-n Troia treizeci de scobite corãbii.
Cei din Ormeniu apoi, din Iperia, unde-i fântâna,
Cei din Asteriu și cei din Titanos cu creștete albe
Domn au avut pe fãlosul bãrbat Evripilos, feciorul
Lui Evemon, care aduse cu el patruzeci de corãbii.
Cei din Argisa, pe urmã, și cei din orașul Girtona,
Cei din Elona, din Orta, din Oloosona cea albã
Merg la rãzboi sub oșteanul luptaci Polipete, feciorul
Lui Piritous, al cãrui pãrinte fu veșnicul Zeus.
Pe Polipete-l nãscu Hipodamia mândra, vestita,
Când Piritous bãtu pe Centauri, pãroasele fiare,
și-i izgoni de pe muntele lor Pelion spre ținutul

Eticienilor; nu era singur, ci cu-al lui Coronos
Fiu, Leonteu Chenianul, rãsadul lui Ares.
Iar Polipete aduse cu el patruzeci de corãbii.
Vase-a mânat douãzeci și douã din Chifos Guneus
Și l-au urmat Enienii precum și Perebii rãzboinici
Cei dimprejurul Dodonei, din țara cu iernile grele
Și din olatul pe unde e râul plãcut Titaresiu,
Care-și-ndrumã-n Peneus frumos curgãtoarele-i unde,
Nu și-le-amestecã însã de loc cu-a lui apã argintie,
Doar pe deasupra de tot se scurge smolit ca uleiul,
Pentru cã-i brațul lui Stix, grozavul șuvoi al jurãrii.
Peste Magneți era Domn Protoos Tendredonianul.
Ei de la râul Peneus venirã și din pãdurosul
Plai Pelion; îi ducea la bãtaie Protoos cel iute,
Care adusese cu el patruzeci de cernite corãbii.
Iatã ce mulți la corãbii erau cãpitanii și craii.
Muzã, mai spune-mi tu care din toate și toți fu mai vrednic
Fie oștean ori sirep în tabãra lui Agamemnon?
Feretiades Eumelos avut-a, mânate de dânsul,
Cele mai aprige iepe, ca paseri de repezi la fugã,
Toate de-o vârstã, totuna la pãr și totuna de-nalte,
Doar le pãscuse-n Pereia el însuși arcașul Apolon.
Iepe au fost ele amândouã, dar spaimã stârneau în rãzboaie.
Aias Telemonianul era mai viteaz decât alții
Cât a mocnit de mânie, departe de tabãrã, Ahile,
Care fu cel mai viteaz și avea telegarii de frunte.
Dar la corãbii acum stãtea la o parte Ahile
Tare-nciudat pe Atrid Agamemnon, pãstorul oștirii.
Cetele lui de voinici petreceau pe la marginea mãrii,
Unii cu discul zvârlind și alții cu lancea, cu arcul;
Iar telegarii stãteau pe la carele lor fiecare
Și la trifoi hrãpãiau și la țelini crescute prin smârcuri.
Carele bine-nvelite stau trase-n domneștile corturi.
Dornici de-al lor cãpitan, în pogheazuri umblau Mirmidonii



Unde și unde prin tabãrã, neluând parte la luptã.
Armia-n urmã porni ca pârjol ce-ar aprinde pãmântul;
Duduie câmpul și geme la fel ca în vremea când Zeus
Fulgerãtorul rãzbubuie muntele Arima, în jurul
Lui Tifoeus, pe unde se zice cã-i iasma culcatã;
Astfel la mersul oștirii gemea sub picioare pãmântul
Greu duduind, așa iute cu toții dau zor pe câmpie.
Vinteșa Iris trimisã-n solie din partea lui Zeus
Iute la Troia veni sã aducã o jalnicã veste.
Tineri Troieni și bãtrâni la porțile craiului Priam
Stau adunați în sobor și sfaturi țineau între dânșii.
Zâna fugace, oprindu-se aproape,-ncepu a le spune.
Ea semãna la vorbire cu fiul lui Priam, Polites,
Care-n iuțealã-ncrezut, pândea ca o strajã pe culmea
Unei înalte movile, mormântul lui moș Esiete,
Gata sã afle când da-vor Aheii nãvalã spre dânșii.
Astfel la chip prefãcutã, da veste lui Priam zeița:
„Taicã, tu stai la taifas și înșiri la povești ca în vremea
Când era pace și nu știi cã strașnic încins e rãzboiul.
Fost-am adese de fațã la lupte de oameni rãzboinici;
Oaste mai mare, mai vajnicã n-am pomenit eu ca asta.
Tocmai ca frunza de mulți, ca nisipul pe marginea mãrii,
Șesul strãbat și tot vin sã se batã cu noi spre cetate.
De-asta te sfãtuiesc mai cu seamã pe tine, o Hector,
Ai tu în marea cetate a lui Priam destule ajutoare,
Oameni cu grai felurit din neamuri și țãri osebite;
Fieștecare fruntaș sã dea semn la supuși și sã-i ducã
Drept la rãzboi, întocmindu-și pe oamenii sãi fiecare.
”Zise, iar Hector îndatã-nțelese cã-i graiul zeiței,
Sfatul încheie pe loc și aleargã cu toții la arme,
Poarta deschid pe de-a-ntregul și ies nãvãlind cu duiumul
Valmeș pedeștri, cãlãri, și larma și zarva-i nespusã.
S-aflã-naintea cetãții un deal, pe câmpie departe,
Drept-rãsãrit și umblat în tot chipul de-o parte și alta;




Oamenii-l cheamã Batia, iar zeii Mormântul Mirinei,
Sprintena fatã amazoanã. Acolo pe-aproape-n șiraguri
Se înglotirã Troienii și armia lor de-ajutoare.
Peste Troieni era Domn al lui Priam fecior, încoifatul
Hector, oșteanul mãreț. Subt el se oștirã bãrbații
Cei mai viteji și mai mulți și gata la luptã din suliți.
Iar pe Dardani îi ducea cãpitanul rãzboinic Eneas,
Al lui Anhise fecior și al dalbei zeițe Afrodita,
Zâna unindu-se-n vãile Idei cu el, muritorul.
Nu era singur Eneas, ci cu Arheloh și Acamas.
Antenorizii, voinicii destoinici în orișice luptã.
Cei din Zeleia, oraș de la poalele Capului Idei,
Oameni cuprinși care beau din apa cernitã Esepos
Furã conduși ca Troieni de Pandaros, al lui Licaon
Fiu arãtos, dãruit cu arcul de însuși Apolon.
Cei din orașul Adrastia și din Apesos precum și
Din Pitiea și din rãsãrita Terea, cu toții
Furã sub cârma lui Amfios și-a lui Adrast, care avurã
Tatã pe craiul Merop din orașul Percote, prorocul
Neîntrecut, care oprea pe feciori de-a porni la rãzboiul
Mistuitor de vieți; dar n-au vrut s-audã voinicii,
Ademeniți ei fiind de zânele negre-ale morții.
Cei din Percote pe urmã, din jurul lui Practiu, din Sestos
Și din Abidos, precum și din falnic-Arisba, stãturã
Sub ascultarea lui Asios Hirtacianul, alesul
Cap de rãzboinici purtat de roibii cei mari și sãlbatici;
El din orașul Arisba veni, de la râul Seleis.
Iar Hipotoos ducea la bãtaie Pelasgi de tot felul,
Vrednici în lupta cu lãnci, din țara mãnoas-a Larisei.
Și ca tovarãș avea pe ortacul lui Ares, Pilaios.
Ei erau fiii lui Letos, fecior lui Teutamos Pelasgul.
Pirus viteazul apoi și Acamas conduse pe Tracii,
Numai pe care-i împrejmuie iutele-n val Helespontul;
Pe sulițașii Ciconi sub poruncã-i avea Eufemos,




Al lui Trezenos fecior, nepotul mãritului Cheas.
Iar pe arcașii Peoni îi duse la Troia Pirehmes
Din Amidon de departe venind, de la Axios, râul
Lat-curgãtor și cu apele cele mai mândre din lume.
Armia de Paflagoni o ducea Pilemenes bãrbatul,
Din a Eneților țarã ce crește catârii sãlbatici;
Locuitori din Chitoros alãturi cu cei din Sesamos,
Care pe mal la Parteniu zidiserã case vestite;
Din Egialos, din Cromna și din Eritinele-nalte.
Pe Alizoni îi mânau la rãzboi Epistrofos și Odiu;
Ei de departe veneau, din Aliba, de unde-i argintul.
Hromis avea sub poruncã pe Mizi, și Enom ghicitorul,
Care, cu toate ghicirile-i, nu fu sã scape de moarte,
L-a toropit Eacidul Ahile-n Scamandru, prin sorbul
Râului, unde viteazul pe-atâția Troieni mai ucise.
Forchis și-Ascaniu, un zeu în fãpturã, duceau de departe,
Chiar din Ascania, pe Frigienii cei gata de harțã.
Mestles era, și Antifos, în capul Meonilor, fiii
Lui Talemenes voinicul și-ai zânei din lacul Gigaia;
Ei porunceau la Meoni, la cei de sub muntele Tmolos.
Nastes mâna la încaier pe Carii de limbã strãinã,
Care-n Milet locuiau și pe muntele Ftiri pãdurosul
Și pe la râul Meandru și sus pe-nãlțimi la Micale.
Nastes pe ei i-aducea la rãzboi și Anfimahos, feciorii
Lui Nomion, o mândrețe amândoi, mai ales Amfimahos,
Care cu aur gãtit ca o fatã la luptã purcese,
Prostul; dar nu l-a ferit avuția de jalnicã moarte.
El a cãzut mai la urmã strivit de șoimanul Ahile,
Care-a prãdat de pe el și toatã podoaba-i de aur.
Pe Licieni îi mânarã Sarpedon și Glaucos alesul,
Din depãrtare, din Licia, unde se-nvolburã Xantos.

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Homer








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.