În amurg - Heinrich Heine

În amurg, târzia rază
Peste crâng și văi adoarme...
În albastrul din văzduhuri
Luna plină scânteiază.

Cântă greieri la izvor,
Apa strălucind se mișcă;
Ascultând, robit de farmec
Stă drumețul visător.

La izvorul ce răsună
Mândră zână mi se scaldă:
Umeri goi și albe brațe
Strălucind în clar de lună...




Traducere St. O. Iosif

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.