Eu nu înţeleg - Heinrich Heine

Eu nu înţeleg ce-i cu mine,
mă trage tristeţea-n abis.
O veche poveste se ţine
de sufletul meu şi în vis.

E seară. Şi Rinul sub zare
adoarme cu somn de voinic,
iar ultima rază sub soare
adastă pe stîncă un pic.

Şi cîntă acolo o fată,
pe vîrful lucind de scîntei,
în aur e dînsa-mbrăcată,
de aur e pieptenul ei.

Îşi mîngîie părul ce-n unde
ca apa se vălură lin,
iar cîntecul ei pătrunde,
căci plin e de-un farmec străin.

Vîslaşul se pierde prin ceaţă,
De-un dor fără nume cuprins,
şi stînca n-o vede în faţă
el vîrfu-l priveşte aprins.

Iar rîul - furia să-i vină
pe loc îl trimite în rai.
Ah, tu eşti, doar tu eşti de vină
cu cîntecul tău, Lorelei

Adăugat de: Popescu Nicoleta

vezi mai multe poezii de: Heinrich Heine








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.