Hamac autumnal

Autor:Ioan Grigoraș & Liliana Trif


Adăugat de: nutzu

luni, 18 septembrie 2017

- M-am îmbrăcat în vise și-n hamac
Printre magnolii am citit Balzac,
Era desculță luna și dansa
Pe geana unui nor, în pijama,

Tu m-ai strigat și-ai coborât ușor
La pieptul meu, în foc mistuitor
Ai transformat tăcerea, pentr-un ceas
Te-am studiat încet ca pe-un atlas

Cu forme colorate în carmin
Ținând în mână un pahar cu vin,
Cu buzele am adunat apoi
Cuburi de gheață dintre sânii goi.

- Tu cu Balzac, iar eu cu Hemingway
Şi-o toamnă-ntârziată... Spune-mi, vrei
S-alunecăm pe rânduri, printre foi...?
Doar vezi şi tu, nimic nu stă-ntre noi.

De ce-am rămâne-afară în hamac,
Când strugurii au gust de coniac,
Când buzele tânjesc după sărut
Pline de mustul verii ce-a trecut?

Strecoară-ţi mâna-n bluză să culegi
Rotundul fruct, că nu există legi
Sau dacă sunt nebunii le-au emis,
În raiul meu nimic nu-i interzis.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.