Fără-un cuvânt plecat-a... - Hafez

Fără-un cuvânt plecat-a cea care mi-a răpit
și inima și mintea, fără-un cuvânt duios

și făr de-o amintire. Destinul m-a mințit,
Și-am apucat pe-o cale greșită ? - Mincinos

e drumul Dragei, poate ? - Când, în singurătate,
asemeni unei flăcări, îi dăruiam viața,

ea n-a venit odată cu briza, dimineața,
să mă alinte. Spus-am, atuncea - poate -

cu lacrimile mele, o voi înduioșa.
Dar lacrime sau rouă, sau ploi nu vor lăsa

pe marmura aceasta vreo urmă . 'N jalea mea, -
privighetoarea tristă, mi-am smuls și sfărmat

aripile înfrânte, și-n vânt le-am aruncat.
Dar inima de patimi tot nu s-a vindecat.

Toți cei care-ți contemplă, frumosul chip, ar vrea
să soarbă-a mea privire purtând icoana ta.

Dar buzele lui Hafiz și fermecata-i lană
nu vor trăda mulțimii secretul și-a lui rană.

Divanul

traducerea George Popa

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Hafez








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.