Jarul - Guillaume Apollinaire

Lui Paul-Napoléon Roinard


În nobil foc am aruncat
Cum îl ador și îl transport
Mâini vii și chiar un răposat
Acest Trecut și hârci de mort
Ascult văpaia de-al tău sfat

Galopul brusc de stele-n cale
Fiind doar ce va deveni
Peste centauri se prăvale
Crunt nechezând în herghelii
Și peste plângeri vegetale

Pe unde-s capetele-mi oare
Și-al tinereții-mi Zeu hoinar
Iubirea s-a prostit prea tare
Renască flacăra din jur
Gol sufletul îmi stă în soare

Pe câmp cresc flăcări fără teamă
Ne-atârnă inima-n lămâi
Tăiate țeste ce m-aclamă
Și-aștri ce-au sângerat întâi
Tot țeste de femei se cheamă

E fluviu prins de-oraș cu ace
Și te fixează ca veșmânt
La amfionul blând ce-ți place
Tu rabzi încântătorul cânt
Ce face pietrele să joace

*

Ard în jarul cu-adorabilă arșiță
Și mâinile credincioșilor din nou mă aruncă-n el multiplu fără număr
Membrele mijlociților ard lângă mine
Țineți departe de jar osemintele
Sunt în stare pentru vecie să întrețin focul despre desfătările mele
Și păsările apară cu-aripa lor fața-mi și soarele

O! Memorie Câte seminții ce decad
Tindaride cu năpârcile-n flăcări ale fericirii mele
Și șerpii sunt oare doar gâturi de lebede
Nemuritoarele ce cântărețe n-au fost
Iată viața mea re-nnoită
Mari vapoare tot trec și iar trec
Mâinile încă o dată-n Ocean mi le-nmoi

Iată pachebotul și viața mea re-nnoită
Flăcările ei sunt imense
Comun nu mai este nimic între mine
Și cei ce se tem de arsuri

*

Din înălțimi de unde tot cugetă lumina
Grădini rotind mai nalte decât mobilul aer
Coboară viitorul mascat arzând prin ceruri

Stăm așteptându-ți bunul tău plac prietenă

Abia pot să contemplu divină mascarada

Când va să se-albăstrească pe zare Dezirada

De atmosfera noastră mai sus se vede-un teatru
Zidit fără unealtă de viermele Zamir
Și soarele revine să însorească piețele
Unei cetăți marine ivite-n contra-munte
Zăceau pe-acoperișuri columbe ostenite

Turma de sfincși se-ntoarce din nou în sfingerie
Cu pași mărunți Pe viață cântul păstorului să-l știe
Acolo sus e teatrul clădit din foc solid
Ca astrele ce hrană sunt pentru vastul vid
Și iată acest spectacol
Și pentru totdeauna fotoliu-n el mă ține
Cu cap genunchi și coate zadarnicul pentacol
Ca frunzele crescut-au văpăile pe mine

Actori lipsiți de suflet o bestii noi și clare
Ei dau atâtor oameni domesticiți porunci
Pământ
O Zdrențuit cârpitul de fluviile-adânci

Aș vrea stând zi și noapte mereu în sfingerie
Să știu ca sfincșii-n fine aici să mă doboare


Traducere de Mihail Nemes


vezi mai multe poezii de: Guillaume Apollinaire








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.