Sunt naţionalist - Grigore Vieru

Da,
Îmi iubesc mama.
(E un păcat?)
Şi pruncii.
Şi fraţii.
Şi cerul de ametist.
Ca rezumat,
Sunt na-ţi-o-na-list!

Da,
Graiul mi-i sfânt –
În viaţa mea
El nu este un simplu turist,
E chiar Patria.
Într-un cuvânt,
Sunt na-ţi-o-na-list!

Da,
Urăsc pe mancurt.
Mi-i dragă doina
Prin care exist.
Nu mă târâi slugarnic.
Pe scurt,
Sunt na-ţi-o-na-list!

Da,
Hora nu vreau
Să o schimb
Pe cazacioc ori pe twist.
Port suferinţa de neam
Ca pe un nimb.
Sunt na-ţi-o-na-list!

Da,
Afirm că-i prea mult
Verde-n drapel,
Avem un drapel
Prea materialist.
Mai aşterneţi nişte
Cer visător peste el.
Sunt na-ţi-o-na-list!
Da, nesocotesc tigvele seci
Care vor să mă cârmuie
Ca artist.
Mai trag cu ochiul
La istoria noastră. Deci
Sunt na-ţi-o-na-list!

Da,
N-am vrut să mă însoţesc
Cu Satan
N-am prăjit creieri umani
Pe unt poliţist.
Omeneşte întreb:
De ce am murit în Afganistan?!
Sunt na-ţi-o-na-list!

Da,
Vremea în care trăim
E tot mai isterică,
Îmi vine să urlu
În muzeul satului
Cu profil ateist:
„Scoateţi
Mitraliera
Din biserică!”
Sunt na-ţi-o-na-list!

Da,
Te întreb pe tine,
Binevoitorule,
Care-ai adus tutunul şi pesticidele:
Ce ai cu surorile noastre
Din câmpul cel trist –
Ai primit vreun ordin cumva,
Ţi-a ordonat cineva: ucide-le?!
Sunt na-ţi-o-na-list!

Da,
Sunt contra
Plevei migratoare
Care se crede
Un dar minunat.
Sunt contra să prăsiţi la noi
Uzina de calculatoare –
N-am ce să număr, tovarăşi,
Aproape totul
Mi s-a luat

Da,
Aproape totul
Mi s-a răpit.
La curgerea Prutului meu
Nu pot nici măcar să asist.
Totuşi
Viaţa mi-i dragă,
Merg spre dânsa grăbit.
Sunt na-ţi-o-na-list!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Dragă Gerra(îmi permiți?)! Recunosc, am așteptat răspunsul tău cu neliniște, fiindcă, crede-mă, sunt un om pașnic și nu doresc pentru nimic în lume să tulbur niște oameni, mai ales pe cei pe care îi stimez. Iar eu te stimez pentru gustul pe care îl ai în poezie, iar pentru talentul de a descoperi un poet extraordinar în niște traduceri oribile(Tagore, Wang Wei, Pasternak etc.) m-a uimit. Dacă-mi nimereau mie așa traduceri nu cred că aș mai fi citit acești poeți vreodată. M-am referit bineînțeles la „oamenii culturali” de la însemne culturale d. Sincă(ea a și vorbit porcos despre Păunescu, Vieru, ba chiar și de Goga ș.a.) și de decanul acestui site Lazăr„a la Chehov” care cum am înțeles n-are nimic propriu. Tu, personal mi-ai scris că acolo voi întâlni oameni de cultură aleasă(cam așa ceva(din memorie spun). Rolea m-a preîntâmpinat să nu încerc fiindcă citez„ei n-au habar de poezie”. După ce am cunoscut mai bine cine sunt acești doi(mi-e rușine, dar la început vroiam să-i stimez), m-am întors stânga împrejur, fiindcă așa persoane fără morală, plini de obrăznicie nu pot fi răbdați în vecinătatea mea nicidecum și am părăsit această pagină de „cultură”.Așa cum tu ai lăudat-o, presupun că îi socoți de prieteni. Dacă nu, îmi cer scuze. Și dacă ar fi numai acești doi, treacă-meargă. Dar tot curentul acesta modernist, care urăște orice om, care nu stimează pe niște trași de curent, este de aceeași tagmă: lipsă de morală, obrăznicie. Îmi pare rău că ești amestecată printre ei. Sincer. De Vieru n-am spus „cel mai mare”. Nici Eminescu pentru mine nu e cel mai mare. Cel mai mare pentru mine este autorul „Mioriței”, „Meșterului Manole”, „Jelui-maș și n-am cui” etc. Mă înțelegi. Știu că stimezi o poezie bună. Poate prin postările tale am întâlnit poeți neașteptați pentru mine, pentru care îți mulțumesc. Nu te supăra pe mine. Mă doare Vieru. Ca și Păunescu. Ca și Goga. Ca și Eminescu. Ca și Labiș. Ca și Gyr. Ca și Românul Om și Inteligent. Scuză-mă dacă te-am rănit cu ceva. N-am avut nici intenție, nici dorință. Rămân respectuosul Victor.
bragagiu
miercuri, 02 noiembrie 2016



Victor, nu stiu la care ”prieteni” ai mei faci tu referire, poate doar generic îi numești așa, dar eu îl iubesc și îl apreciez pe Vieru! Altfel nu l-aș fi postat! Și oricum nu-mi formez scara de valori după gusturile altora! Pot ține cont în lecturi de recomandarea altora (prieten sau nu) – dar scara de valori mi-o construiesc singură!
Nu știu dacă e cel mai mare, nu fac clasificări, dar e foarte bun cu siguranță! Și da – Păunescu a avut meritul de a pune pe rampă multe valori!
Gerra Orivera
miercuri, 02 noiembrie 2016



Despre ura rușilor pentru Vieru nu e mirat nimeni. Dar îl urau pe Vieru niște ruși bădărani, niște basarabeni mancurți. Intelectualitatea rusă l-a stimat, l-au tradus(premiul Andersen, de altfel, tot prin ruși l-a primit, ca și Spiridon Vangheli). N-am crezut, dar am citit cu ochii mei, cum intelectualii români îl disprețuiesc, numindu-l „primitiv” și „versificator”. De altfel nici Păunescu n-a scăpat de ei. Și, mi-i rușine, dar spun deschis, Gerra, dacă nu era Păunescu nu-l mai luau în seamă în România intelectuală pe Vieru. Ce i-a unit pe bădăranii ruși cu crema nației românești? Cel puțin așa se socot ei. Mi-i rușine Gerra că ai așa prieteni. Pe Vieru îl cunosc din copilărie. Este unul din cei mai mari poeți români. Și punctum! Victor Bragagiu
bragagiu
miercuri, 02 noiembrie 2016