Metafora - Grigore Vieru

Lui Mircea Radu Iacoban
Beau miedul Soarelui
Din cupa de aur.
„Buna dimineata, miere de rau
Cu prundul de grau!“
Intors in anii copii, calaresc
Calul marului catre cocori


Pana cand trupul sau
Se umple de-o alba si sfanta
Sudoare: de flori.
Ma uit
Cum fire de-argint, lichide,
Leaga cerul de pamant.
Admir mireasa
Teiului inflorit:
Albina.
La fel si rotunda planeta
A florii-soarelui
Cu cea mai deasa si calma,
Cu cea mai cucernica si unita
Populatie.
Vad iarba de vant speriata
Si surad unei dulci amintiri.
O fac sa necheze
Pe cea care mi-e draga
Si nu e in tot nesfarsitul
Cantec mai drag
Ca tipatul ei.
Salbataciuni mici si dragi,
Imi arunc in apa copiii,
In adanca, stralimpedea
Apa a graiului
Sa vad cum inoata.
In drum spre oras
Venind de la ai mei cei ai taranii,

Imi las capul
Pe caldul obraz al painii
Coapta de sora
Si simt cum somnul ma fura.
Imi las pe genunchi
Ostenitele brate spre seara.
Ca doua ramuri taioase de brad
Care-au arat
Omatul salbatic pe munti,
Vijelia.
Bucurii simple,
Dar care dorul de viata-mi aprind.
Si nu exista moarte!
Pur si simplu cad frunzele
Spre a ne vedea mai bine
Cand suntem departe.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Grigore Vieru








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.