Cain - Giuseppe Ungaretti

Fuge pe nisipul fabulei
Şi piciorul lui este uşor.


O, păstor de lupi
Ai dinţii luminii scurte
Ce-nţeapă zilele noastre.


Terori, avânturi,
Horcăit de păduri, acea mână
Ce despică foarte uşor batrâni stejari,
Eşti făcut după imaginea inimii.


Şi când ceasul e foarte întunecos,
Trupul acela vesel
Eşti tu printre arborii vrăjiţi?


Şi în timp ce crăp de dorinţă,
Se schimbă timpul, te agiţi bănuitor
Îmi scapi cu pasul meu.


Să dormi, ca o fântână în umbră!


Când dimineaţa e încă secretă,
Vei fi primit, suflete,
De o undă odihnită.


Suflet, voi putea vreodată să te potolesc?
Niciodată nu voi vedea în noaptea sângelui?


Fiică indiscretă a plictiselii,
Memorie, memorie neostoită,
Norii pulberii tale
Nu-i vânt să-i ducă departe?


Ochii mi-ar redeveni inocenţi
Aş vedea primavara eternă


Şi, în sfârşit, nouă,
O, memorie, ai fi nepătată.


vezi mai multe poezii de: Giuseppe Ungaretti








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.