Furtuna - George Topîrceanu

Nimeni n-a rămas în stradă.
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate
În văzduh împrăştiate
Şi salcâmii stau să cadă:
Bate vântul, bate...

A ieşit de la răscruce
O femeie care duce
Un copil de mână... Sună
Porţi izbite de furtună
Şi femeia face cruce:
Fulgeră şi tună.

Dar a norilor năframă
Se sfâşie... Biata mamă,
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-şi ajute
Şi cu glas pierdut îl cheamă:
- Hai cu mama, iute!

L-a luat acum în braţe.
Ploaia o izbeşte-n faţă.
Bolta parcă-i spartă-n două...
Cu mânuţele-amândouă
El de gâtul ei s-agaţă:
- Plouă, mamă, plouă!


vezi mai multe poezii de: George Topîrceanu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Intr-a cerului ocol, repejor s-aduna norii,
Schimband clinchete hoinare, sub a tunetului bota -
Ce miracol, prevestesc, ici pe scena, iar, actorii,
Cand s-agita spre carare, fulgerul scapat din grota!..
Da' oriunde-a mea privire, cata lung, cu nerabdare,
Printre frunze-n rotocoale, clefaind potop de picuri,
Sa-si revada-ntr-o clipire vecinici muze, in budoare
Asternute-a vremii poale, peste strazile cu ciucuri!..

Th3Mirr0r

th3mirr0r
miercuri, 13 mai 2015