Rugul - George Lesnea

Mi-i tot mai greu de mine.Îmi ascund
Subt reci avânturi inima deşartă.
Tristeţa mă pătrunde până-n fund
Şi sufletul cu trupul meu se ceartă.


Nu ştiu ce am pe lume de făcut,
Mă uit în toate părţile cu silă,
Zvârl viitorul repede-n trecut
Şi râd, aşa, ca să nu-mi plâng de milă.


Întreb de mine iarba de pe dâmb
Şi frunzele ce-mi freamătă străbunii.
Destinul meu, pipernicit şi strâmb,
Cu mâni de spini adună pleava lunii.


Iau dimineaţă proaspătă din crâng
Să-mi spăl cu ea pustietatea frunţii.
Întreb de mine doinele ce plâng
Scoţând din fluier, într-o crâşmă, munţii.


Vâr mâna-n apă să apuc o stea,
Dar mâna goală iese şi mai goală.
Întreb de mine, despre noima mea,
Cu ochii-n balta nopţilor de smoală.


Sunt osândit la viaţă? Sunt vis rău?
Mă voi trezi din somnul meu vreodată?
În brazii putrezi răsturnaţi în hău,
Citesc menirea mea adevărată.


Ca să nu fug mi-i nesfârşirea gard;
De asta gem în toate cele scrise
Şi pentru rugul unde am să ard,
Strâng vreascurile zilelor ucise.

Din volumul Argint

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Lesnea








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.