Mă simt ades ca în copilărie:
Copaci, pâraie, flori, ce-și amintesc
De locurile unde mintea-mi vie
Zburda, până-a începe să citesc –
Îmi țin, ca și atunci, tovărășie,
Și inima duioasă mi-o topesc.
Ba, uneori parc-aș zări și-o fată,
Dar nu ca tine – o, nu, niciodată!
Distribuie: