Singurătate - George Gordon Byron

Să şezi visînd pe ţărm, pe lunci, pe stînci,
să mergi unde-i pădurea mai obscură,
în locuri unde tainele-s adînci
şi unde tu eşti cea dintîi făptură;
să vezi de sus ce alţii nu văzură,
s-ajungi pe culmi cu fiarele a sta,
s-admiri un pisc, un hău, o apă pură
nu-i a fi singur, ci a conversa
cu farmecul Naturii, cu măreţia sa.

Dar în mulţime, forfotă, foială,
s-auzi, să vezi, să simţi şi să posezi,
pierdut, pribeag, muncit de îndoială,
lipsit de ale dragostei dovezi,
neadecvat, scăzut, lovit de boală!
Să n-ai un prieten, un ortac, un frate,
să n-ai pe nime-n care să te-ncrezi,
cu milioane-n faţă şi în spate
e a fi singur, e singurătate!


vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

"In secret we met--
In silence I grieve,
That thy heart could forget,
Thy spirit deceive.
If I should meet thee
After long years,
How should I greet thee?--
With silence and tears."
- When we two parted ©George Gordon Noel (Lord) Byron

Ce se afla intr-o singuratate? Cea mai frumoasa opera de arta. ..Si ca omul sa pastreze legatura cu Divinul, i s-a daruit.. Singuratatea. Era atat de singur, incat a inceput sa creeze. Si apoi, se retragea undeva, meditand asupra creatiei. S-a regasit. Singur, ca un Tot unitar. Si atunci, Nimicul, si-a surpat limitele. Negraitoarele taine, s-au asmutit asupra omului. Nu mai era singur. Iar el, medita: Ce se afla intr-o singuratate?..

Th3Mirr0r
th3mirr0r
marţi, 05 mai 2015