Prometeu - George Gordon Byron

I

Titan! Al omenirii chin,
Mereu dispreţuit de zei,
În ochii-ţi, veşnice scântei,
S-a oglindit întreg, hain.
Ţi-a fost răsplată suferinţa
Care ţi-a măcinat fiinţa,
Şi lanţul, vulturul, o stâncă,
Tortura crâncenă şi-adâncă
Pe care-o inimă vitează,
Doar solitudinii-o trădează,
În mândra ei însingurare, -
Dar şi atunci cu-o şoaptă mută
Ca cel de sus să nu-i audă
Suspinul stins în murmurare.

II

Titan! Ţi-a fost prin chinuri scris
Să-nfrunţi necruţătoarea vrere.
Te-a schingiuit, nu te-a ucis,
Căci sumbra cerului putere
Şi-a soartei crudă tiranie,
Suflarea urii care-nvie
Făpturile, şi stă la pândă
Ca după plac să le doboare,
Nu s-a-ndurat să te omoare:
Eternul chin ţi-a fost osândă
Zdrobit ca fierul pe ilău,
Fu, decât chinul tău, mai mare
Necontenita-ameninţare
Ca spânzura peste călău.
Tu n-ai vrut să-i arăţi destinul
Ce-l cunoşteai, sporindu-i chinul.
Tăcerea ta i-a fost sentinţa.
Zadarnic l-a-ncercat căinţa
Căci fulgerul în mâna sa
De spaimă-ascunsă, tremura.

III

Prin îndrăzneala ta divină
Ai vrut s-alungi din lume jalea,
Ai vrut să ne dezvălui calea
Prin judecată, spre lumină.
Deşi de Cer împiedicat,
Prin uriaşa ta răbdare,
Cumplitul chin ce-ai îndurat,
Prin gândul 'nalt ce nu fu-n stare
Pământ şi ceruri să-l doboare, -
Tu eşti o pildă de urmat.
Iar pentru toţi cei muritori
Un simbol al puterii lor.
Tot omul are, ca şi tine,
O parte de-nsuşiri divine:
Şuvoi mâlos din sursă clară.
Stăpîn pe-a lui ursită-n parte,
Până a nu ajunge-n moarte,
El îşi cunoaşte trista soartă
Spre care scurtul drum îl poartă,
Îndurerarea solitară
Muiată-n lacrime şi sânge ,
Dar ştie că le poate-nfrânge
Prin judecată şi voinţă,
Că va supune, chiar prin chin
Ne'ndurătorul lui destin,
Făcând din moarte-o biruinţă.

(Traducere de Virgil Teodorescu)

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron