Dragostea Pacurareasca - George Coşbuc

Suna coasta; turma-ncet
Preste câmpuri face-si calea;
Latra câini de suna valea,
Iar de-alaturi prin spinet
Se iveste, -alene vine
Flacau nalt cu pasuri line.

S-opresc turmele-n izvor
Si din racoroasa apa
Ele-n vreme ce s-adapa,
Pacuraru-n preajma lor
Razima-se de-un fag; sede
Suparat, zdrobit se vede.

Pe-a lui frunte nori s-adun
Si privirile-i curate
De grei picuri par udate;
El tresare: nu-i semn bun,
Caci tot sta cazut pe gânduri
Si suspina-n dese rânduri.

Cum nu-i neamtul blastamat,
Caci se face, ce se face,
Multor feciori nu da pace
Si nici mie nu mi-a dat,
Ca m-a scos din sat afara
Sa ma duca-n alta tara!

Vai, si neamtul nu-i milos,
Nu se uita si nu cata
De-i esti frate, de-i esti tata,
Numai om sa fii frumos;
Te dezbraca si te tunde
Si catana te raspunde.

Iar catana… n-ar fi greu
Si placea-mi-ar, placea mie
Sa tot fiu în catanie,
Dac-as fi-n pamântul meu
Sa traiesc, cum se traieste,
Cum stim noi, ardeleneste!

Dar te duc, ca sa fii dus
Si sa nu mai vii acasa,
Caci cu anii nu te lasa
Din porunci; si-acolo nu-s
Oameni cu inima buna,
Vorbe dulci macar sa-ti spuna!

Vai, sa merg în loc de chin,
Unde n-am cu dor nici frate
Si nici om cu bunatate,
Caci strainu-i tot strain:
Tragi de moarte si te vede,
El te bate, nu te crede…

Cât mi-a fost mie de drag
Sa mân oile, sa pasca,
Caprele sa rataceasca
Prin padurile de fag
Si din bucium câteodata
Sa cânt hora leganata!

Sa vad codrul plin de-areti
Si cârlanii cum s-alunga;
Iar în amurgit la strunga
Sa mulg laptele-n galeti
Si sa-mi fac eu singur slujba,
Crestaturi facând pe cujba!

Oh, si-acum sa dau de greu,
Sa ma duca doru-n lume
Si sa fiu silit anume,
Ca sa-mi las pamântul meu;
Sa las frati, sa las o mama,
Suparata-a buna seama!

Vai, sa ma despart acum
De berbeci si miorele
Si de voi, dragile mele
Oi, care-mi facurati drum
Prin senin, ca si prin ploaie
La livezi si la zavoaie.

Sa las lunca cea cu spini
Si sa nu mai vad pe lunca
Latrând câinii cum s-arunca
Peste rât, când pacuini
Înfricate de vreun tropot
Fac sa sune glas de clopot!

Sa las multe lucruri dragi;
Eu sa ma despart de stâna,
Sa las sâlha cea batrâna,
Sa las codrul cel cu fagi,
Sa las crânguri, sa las hucii,
Si poiana cu bulbucii!

Sa las vai, unde scobor
Capete de curcubeie;
Sa las stanisti si nedeie,
Si sa schimb tacerea lor
Cu mult zgomot, multa larma
Din cetate si cazarma!

Si sa las fluierul meu,
Si sa nu mai cânt pe dânsul
Doine vechi; îmi vine plânsul,
Când stiu bine, cum ca eu
Am s-apuc în loc de fluier
Pusca cea cu rece suier!

Oh, si-apoi… atâta dor,
Dupa doi ochi de margele,
Dup-un strut de viorele,
Strâns lipit de sânisor!
Doamne, Doamne, cu ce soarte
Tu ma dai de viu la moarte!

Stiu eu ca la straini sânt
Câte lucruri de minune,
Câte nu se mai pot spune
Si n-au seaman pe pamânt:
Turnuri mari pâna la stele,
De te pierzi privind la ele!

Si pe-acolo-s numai mari,
Si corabii si ostroave,
Potcoviti cai cu potcoave
De argint; si-n alte tari
Umbla cel din urma faur,
Îmbracat în strai de aur!

Si spun cum ca poti vedea
Alte lumi, si-acolo, Doamne!
Într-un an sunt doua toamne
Si nu cade iarna grea;
Ba mai spun ca este-o tara,
Unde-i de-a pururea vara!

Poate fi, caci ce folos!
Pentru mine, ard-o focul,
Ard-o, chiar sa fie locul
Cum e raiul de frumos!
Nu vreau tari de fala pline,
Lase-ma p-aci pe mine!

Caci p-aicea m-am dedat
Cu vremi grele, cu vremi bune
Si cu ploi si cu furtune
Si cu cer înnegurat:
Eu stiu muntii, dar mai bine
Ma stiu ei întregi pe mine!

De pe-aceste locuri eu,
Nu m-as duce niciodata,
Caci în tara-nstrainata
Stiu ca plânge-voi mereu;
Vai, putea-voi trai oare
Fara miei, fara mioare?

Tot cu dorul eu sa fiu?
Tot cu jale fara seama
Si de tata si de mama
Eu nimica sa nu stiu?
De parinti, de frati, sarmanii,
Sa port dor, sa-l port cu anii?

Vai, si-n sate pâna când
Hori de brâu se vor întinde
Si cu fete se vor prinde
Veselii flacai jucând,
Singur eu în alta tara
Sa ma lupt cu jale-amara?

Si la claca si la nunti
Si la glume-n sezatoare
Numai eu sa nu fiu oare?
Si pe coamele de munti
Sa faca ce-or vrea pastorii,
Eu s-ascult ce zic maiorii?

Oh, si-apoi sa fiu închis,
Între ziduri de cetate,
Unde soarele strabate
Numai rar si ca prin vis
Si sa plâng cu lacrami crunte,
Largul meu, ce-aveam la munte?

T;ari straine! Mult amar,
Mult amar de cine-si lasa
Mama si frati buni acasa!
Vai, si mie-asa-mi lasar
Sortile, ca sa am parte
De trai greu si-n tari departe!

Scrisu-mi-e cum sa petrec!
Sa va las câmpii iubite,
Oi de mine pastorite
Sa va las, caci mâine plec!
Oare dupa ani de jele
Iar veti fi voi ale mele?

Renturna-voi oare când?
Prin poiana de la Cruce
Mai putea-ma-voi eu duce,
Mai putea-voi eu, latrând
Si pitit dup-o movila,
Sa-nspaimânt câte-o copila?

Mai trai-voi primaveri
Sa-mi vad turmele si câinii?
Si cu baciu-n preajma stânii
Mai cerca-ne-om în puteri,
Spre-a vadi care-i mai harnic
De pus casii pe comarnic?

Si de-acum în sarbatori,
Parasindu-mi mieluseaua,
Mai juca-voi arcaneaua?
Si de-acum în sezatori
Voi mai fi sa fiu pe lume,
Fetele sa-mi puna nume?

Nu stiu cum am sa traiesc
Colo-n tarile straine,
Însa stiu atâta bine
Ca-n dor am sa ma topesc,
Si-n veci nu-mi va bate vântul
Sa-mi mai vad din nou pamântul!

Stiu eu, ca de-acum mai mult
N-am sa vad câmpii cu soare,
N-am sa pastoresc mioare,
Glas de clopot n-am s-ascult.
Si vatui pe coasta lata
N-am sa mân eu niciodata!

N-am sa vad preste razor
Mai mult mieii cum alearga,
Nici miori pe lunca larga.
Nici întertii la izvor;
N-am sa vad de-acuma iezii
Pe la marginea livezii!

Si pe coasta cu hemei
Nu ma va mai duce dorul,
Ca sa tai eu cu toporul
Din fag frunza, pentru miei;
Si-n poiana de la Cruce
Veci de veci nu m-oi mai duce!

Adăugat de: nowadays

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.