Noapte de iarnă - Georg Trakl

A căzut zăpadă. Ameţit de vinul purpuriu, după miezul nopţii părăseşti întunecatul cerc al oamenilor, 
flacăra roşie a vetrei lor. Vai, întunericul!  
Ger negru. Pământul e aspru, amar e gustul aerului. Stelele tale se închid în semne rele. Zăpadă amară şi lună!  
Un lup roşu pe care îl sugrumă un înger. Paşii tăi scrâşnesc ca gheaţa albastră, şi un zâmbet plin de tristeţe 
şi orgoliu ţi-a împietrit faţa, iar fruntea păleşte în voluptatea gerului;  
Ori se înclină tăcută peste somnul unui paznic prăbuşit în coliba-i de lemn.  
Ger şi fum. O albă cămaşă de stele arde umerii împovăraţi şi vulturii lui Dumnezeu sfâşie inima ta de metal.  
O, colina pietroasă! Lin se desface trupul rece şi în zăpada argintoasă, uitat se topeşte.  
Negru e somnul. Urechea însoţeşte îndelung cărările stelelor în gheaţă.  
La trezire, clopotele sunau în sat. Pe poarta dinspre răsărit ziua trandafirie apăru argint.


vezi mai multe poezii de: Georg Trakl








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.