De profundis - Georg Trakl

E-o mirişte, pe care cade o ploaie neagră.
E un copac brun, care stă singuratic.
E o şoaptă de vânt, care-nvăluie colibele goale.
Ce tristă-i seara aceasta!

La marginea cătunului
Blajina orfană culege încă spice sărăcăcioase.
Ochii ei se se bucură mari şi aurii în amurg.
Şi sânul ei râvneşte logodnic ceresc.
Întorcându-se
Păstorii au găsit trupul suav Descompus în mărăcini.

Eu sunt o umbră a satelor întunecat îndepărtate.
Tăcerea Domnului
Am sorbit-o din izvorul dumbrăvii.

Pe fruntea mea umblă metal rece.
Păianjeni îmi caută inima.
E o lumină care se stinge în gura mea.

Noaptea m-am trezit pe o câmpie,
Amorţit de gunoaie şi praf de stele.
În tufa de alun
Sunau din nou îngeri de crystal.



Trad. Ştefan Augustin Doinaş


vezi mai multe poezii de: Georg Trakl








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.