A bea - Gabriela Mistral

Păstrez în amintire gesturile
Acelor ce mi-au dat – ofrandă – apa.

În valea Rio Blanco izvorăşte
neastâmpăratul Aconcagua, acolo
vroind să beau, m-am repezit la apa
unei cascade ce-n şuviţe albe
şi îngheţate-şi resfira şuvoiul.

Lipindu-mi gura fremătândă,
m-a ars ca o licoare fermecată.
Trei zile buzele mi-au sângerat de apa
Ce am sorbit atunci din Aconcagua.

În câmpul Mitla, într-o zi cu soare,
cu mers, şi greieri, m-am plecat asupra
unei fântâni, când a venit spre mine
un indian. A vrut să mă ajute
şi, sprijinindu-mă deasupra apei,
el capul mi l-a susţinut aşa cum
oferi un fruct, cu mâinile-amândouă.
Eu beau şi-n apa ceea era chipul
şi-al lui şi-al meu. Atunci înţeles-am
ca într-un fulger, că necunoscutul
din Mitla, indianul, era carne
din neamul meu străvechi, de la-nceputuri.

În insula numită Puerto Rico,
odihna copleşită de albastru,
trup liniştit, talazuri zbuciumate
şi-o sută de palmieri, părând o sută
de mame. O fetiţă-n joacă sparse
nuca de cocos, dăruindu-mi apa
palmierului, maternă, roditoare.
Şi niciodată-asemenea dulceaţă
nu am băut, cu sufletul şi trupul.

Îmi amintesc, pe când eram copilă,
Că mama-mi aducea ea însăşi, apa
între o gură şi-alta, aplecată
pe vasul de-argilă,-i vedeam faţa.
Cu cât se ridica mai tare mâna-i,
cu-atât se cobora mai jos ulciorul.
Am încă-n suflet valea înverzită,
simt setea şi privirea mamei… Poate
aceasta-i veşnicia:
să fim încă
aşa precum am fost odinioară.

Păstrez în amintire gesturile
Acelor ce mi-au dat – ofrandă – apa.


traducere de Paul Alexandru Georgescu


vezi mai multe poezii de: Gabriela Mistral








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.