Împărţirea pămîntului - Friedrich von Schiller

E-a voastra lumea! catre oameni Joe
Rostit-a; s-o luati, vi-o daruiesc
Pe veci de veci, s-o stapîniti în voie,
Dar s-o- mpartiti în chip fratesc.

Pornita-u oamenii, cu mic, cu mare
Si toata lumea rostul si-a aflat:
Plugarul cîmpul rodnic sî si-l are,
Boierul mearga la vînat.

Hambarele sa-si umple negustorul,
Abatele un vin de soi sa bea.
Sa puna vami la drumuri domnitorul,
Sa zica: dijma e a mea.

Tîrziu, cînd oamenii-si primira lotul,
Sosi-nsfîrsit poetul de la drum.
Ah, îsi avea demult stapînul totul,
Nimic n-a mai ramas acum.

"Vai mie! Singur eu sînt dat uitarii!"
Cazu-n genunchi la tronul sfînt,
"Eu, dintre fiii tai mai acatarii,
Sa nu am parte pe pamînt?"

"De ratacesti prin tarile de vise,
Sa nu ma certi cînd umbli fara rost.
Pe unde-ai fost cînd totul se-mpartise?"
Raspunse: "Lînga tine-am fost.

Priveam, pierdut, faptura ta divina,
Urechea-mi asculta un cînt ceresc.
Deci iarta ca, vrajit de-a ta lumina,
Pierdu-i din ochi ce-i pamîntesc."

"Ce facem?" zice Joe. "Lumea-i data,
Cu tîrg si roade, cu vînat si vii.
De vrei sa stai cu mine viata toata,
Deschis ti-e cerul, oricînd vrei sa vii."


vezi mai multe poezii de: Friedrich von Schiller








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.