Hai!putem porni turnatul; Zimtii crestaturii-s buni. Dar, precum ne este datul, Mai întîi vin rugaciuni! Dopu-i scos din loc? Fie cu noroc! Fumegînd, tîsneste-afara Bronzu-nvaluit în para.
E focul binefacator, De-l stapînesti ti-e ajutor: Caci tot ce-n truda-nfaptuiesti, E darul fortei lui ceresti; Dar vai! cînd fortele ceresti Se smulg, se slobozesc din clesti, Cînd fiul liber al naturii Darîma stavilelor murii! Vai, cînd prapadelnic vine Si cînd creste nencetat! Strazi întregi de lume pline Mistuie în lung si-n lat, Caci stihiile-s haine Cu ce omul a durat. Dintre nouri Ploaia cade Si da roade; Tot din nori cade zalud Trasnet crud. E alarma! Cum se-nmoaie Ceru-n sînge! Nu-i a zorilor vapaie! Cum se strînge Lumea-n strada, Toti gramada! Cresc coloane-nvolburate, Focul peste strazi se-abate Si ca vîntul le strabate; Ca din haul de cuptoare E-a vazduhului dogoare, Geamuri sparte, grinzi trosnesc, Prunci si mame ratacesc, Zbiara vite, Naucite, Printre ziduri prabusite, Fuge omul de urgie, Noaptea-i toata o faclie. Lant, din mîna-n mîna, iute. Pe-ntrecute, Trec galetile;pîraie, Curg pe-acoperis suvoaie, Vîntul mîna-o vîlvataie Si, urlînd, îi face drum Sa prefaca totu-n scrum: Rodu-uscat îl arde-n para, Stîlpii-n flacari îi doboara Si, de parca-ar vrea sa duca Toata vlaga tarinei, Smulge totu-n goana ei, Zboara-n cer ca o naluca-n Mesfîrsit! Uluit, Omul, de puteri lipsit, Vede roada-agonisirii Toata-n ghiarele pieirii.
Pustiit E pamîntul, Un bîrlog ce-l bate vîntul. În orbitele ferestrei E doar groaza. Numai norii trec sa vaza Ce e jos. Si apoi, Înspre glie - acum pustie, Cata omul înapoi - Si, vioi, El ia toiag de pribegie. Oricît pîrjolul i-a rapit, Îi este inima-mpacata: Îsi numara cei dragi - si iata! Nici unu-n flacari n-a pierit.
Primitoare este huma Si tiparu- i împlinit. Vom vedea noi oare-acuma Lucrul nostru rasplatit? Oare ce-am turnat Nu s-a revarsat? Oare, tot tragînd nadejde, Nu ne paste vreo primejde?
Noi gliei dragi îi dam sa creasca Ce mîna noastra-a plasmuit; Samînta vreun plugar trudit Îi da, sperînd sa încolteasca, De cerul sfînt blagoslovit. Ci noi pastram, jelind, sub glie Seminte scumpe. Si-ntr-o zi, Nadajduim ca din sicrie Un blînd destin le va-nflori.
Suna un clopot Dangat rar, Cîntec sumbru, Funerar, Si-nsoteste cîntul lui de jale Un drumet pe ultima lui cale.
Vai, sotia e, iubita, Vai, e mama credincioasa: Umbra neagra-a smuls pe soata Din a sotului ei brata, Din al pruncilor camin; I-a nascut pe toti în chin, I-a hranit la sîn pe rînd - I-a privit, voios, crescînd, - Firul gingas rupt e-acuma: Dusa-i pe meleag strain, În a umbrei tara muma Cu surîsul ei blajin! Dusa-i mama grijulie, O straina vine-n loc; Fara dragoste, pustie, Vatra-i stinsa, fara foc.
Clopotul, pîn-se raceste, Fiecare, dupa plac, Zburda, cînta, ciripeste, Ca o pasare-n copac. Cînd apare-o stea, Munca-n loc sa stea. De vecernie cînd bate, Mesterul doar se mai zbate.
Sprinten, se îndreapta-n graba Prin salbtec crîng drumetul Spre iubita lui cocioab. Oile se-ntorc la stîna Behaind, Si cirezile cornute Vin mugind, Înspre staule zorind. Si, greoi, Intra carul Plin de grîne; Snopi se-aduna Si belsugul le-ncununa Cu-ale sarbatorii flori. Iar, pe loc, Toti seceratorii tineri Fug la joc. Si tacerea S-a lasat pe tîrg si uliti. Ti sub dulcea raza-a lampii Se aduna cei ai casei. Iar orasul Huruind îsi trage poarta, Si în negru se-nvesmînta Tot pamîntul. Însa noaptea înspaimînta Doar pe cel nelegiuit. Cetateanul cel cinstit Nu se teme. Reaua piaza Nu-l trezeste, nu-l framînta: Ochiul legii sta de paza.
Sfînta rînduiala, buna, Cei de-o seama îi aduna, Sa traiasca-n voiosie. Ea cetatile ridica, Pe salbatec din pustie Înspre ceilalti îl îmbie; Intra-n omenesti bordeie Blînde datini sa le deie, Legamînt sa le inspire, Patriei sa dea iubire.
Mii de mîini, sîrguincioase, Toate-si dau voioase ghies; Noi puteri în munci manoase Zilnic la iveala ies. Libertatea ocroteste Pe stradalnicul breslas, Si-l înfrunta pe trufas. Munca pentru noi e lege, Si ne face fericiti. Rangul de-l cinstiti în rege - În noi munca s-o cinstiti.
Pace, dulce Armonie, Stati de veghe Peste-acest întins oras! Foe ca nicicînd razboiul Cu-ale lui barbare hoarde Sa se-abata Peste-aceste line vai. Peste cerul, Altadata pe-serate Rosiatec, Sa nu vina-nsîngerate Vîlvatai de foc salbatec, Tîrguri nimicind si sate.
Forma spargewti-o pe data. Scopul si l-a-ndeplinit. Ochi si suflet se desfata Cînd vad lucrul izbutit. C-un ciocan, piezis, Dati în învelis! Clopotul cînd viata prinde, Forma-n tandari se desprinde.
Doar mesterul, cu mîini dibace, Va sparge forma la soroc; Dar, vai, cînd singur se desface Si curge bronzu-n val de foc! Cu tunet mînios razbate Prin cioburile lutului Si, ca din hau de iad, abate Tot ce-ntîlneste-n calea lui. Cînd forte oarbe-si ies din fire, Nu-i chip de înjghebat zidire; De-si face singur drum poporul, Nu poate sa-nfloreasca sporul.
Caci vai! cînd iasca în cetate Se strînge si ia foc cîndva! Poporul sfarama lacate Si drepturi singur el îsi ia. Smucesc de-a clopotului funii Cei rasculati. Si pîna-n zari, Razbate-n locu- mpacaciunii Îndemnul cruntei rasturnari.
Egalitate! Libertate! Cel pasnic cere ajutor. Se umplu strazi si piete toate De bande de omorîtori. Femeia-i cruda în zavera, De toate-si bate joc avan, 'si-nfige coltii de pantera În inimi calde de dusman. Si tot ce-i sfînt l-înghite haul, Domneste duhul cel pagîn, În locul celui bun e raul, Pacatu-i peste tot stapîn.
Primejdios e leul groaznic, Mai cruzi sant coltii tigrului; Dar dintre toti, cel mai napraznic E omu-n ratacirea lui. Vai celor care-n mîini stîngace Dau torta orbului. Nicicum Nu-i da lumina, dar preface Orase, tari întregi în scrum.
Bucuria-n suflet creste: Ca un aurit pocal Din gaoace se iveste Miezul luciu de metal. În al sau caus, Soare jucaus A ivit cununi de laur Pentru încercatul faur.
Jucati! Jucati În jurul clopotului hora! Sa-l tîrnositi sosit-a ora. Concordia sa-l botezati! Sa sune pentru-ntreaga omenire Îndemnul cald la dragoste si-unire.
Caci mesterul cînd l-a turnat Menirea-aceasta el i-a dat: Sus, peste viata pamînteasca, Îmbratisat de-albastrul cer, Pe lînga tunet sa pluteasca, În lumi de stele, granicer. Si glasul lui de sus sa vina, Precum al stelelor ocean - Slavind creatia divina, Purtînd încununatul an. Vesteasca doar ce-i vesnic mare Metalul glasului sonor Si, ceas de ceas, a lui vibrare Sa-ajunga vremea-n falnic zbor. Prin limba-i soarta glasuiasca; Nepasator la nenoroc, Cu dangatu-i sa însoteasca Al vietii nestatornic joc. Se pierd si sunete-n tacere Si astfel ele ne-amintesc Ca sunetul ca totul piere, Ca-i trecator ce-i pamîntesc.
Trageti clopotul afara, Ridicati-l din ungher În a sunetului tara, Sa se nalte spre eter! Trageti cu avînt! Se ridca-n vînt! Fie crainic de vesti bune! Pace dangatu-i sa sune!
Traducere în limba română de I.Cassian-Mătăsaru,ediţia 1958
Distribuie: